O fundație sprijinită de Guvernul maghiar se dezvoltă în Transilvania cu hoteluri de lux
- Iulia Moraru
- 3 august 2022, 09:41
Fundația Pro Economica Alapítvány, sprijinită de Guvernul Ungariei, se dezvoltă masiv în Transilvania, cu nouă hoteluri, toate având câte patru și cinci stele. Aceasta a inaugurat la Sfântu Gheorghe, B the Hotel, unul dintre proiectele hoteliere inițiate în 2018 și continuate și în perioada pandemică.
Potrivit profit.ro, hotelul este deținut încă din anul 2017 de Boer Lehel și a fost construit peste un centru de nefamiliști din oraș. Aflat într-o stare de degradare vizibilă, clădirea actualului hotelul a fost renovată până în anul 2019, urmând ca de atunci să înceapă efectiv dezvoltarea proiectului hotelier de patru stele.
„Fundația a fost înființată în 2017 și atunci noi ne-am propus să implementăm un program economic de dezvoltare, care să se axeze mai mult pe dezvoltarea agriculturii și a turismului”, a menționat Kozma Monika, președinte al Fundației Pro Economica Alapítvány, citată de profit.ro.
Aceasta a mai adăugat că în prezent ei finanțează nouă hoteluri în județele Mureș, Harghita și Covasna, iar aceste investiții sunt încă în construcție. Cu toate aceste, în viitorul apropiat vor exista nouă hoteluri de patru și cinci stele în Transilvania.
Despre fundația Pro Economica
Potrivit site-ul lor oficial, Fundația Pro Economica are ca scop principal îmbunătăţirea nivelului de trai al familiilor din România, dezvoltarea condiţiilor de viaţă economică, socială, culturală şi religioasă, bazată pe cercetări ştiinţifice şi tehnice, respectiv acordarea de sprijin financiar şi moral acordat familiilor care vor corespunde criteriilor de eligibilitate stabilite de Fundaţie.
Încă din anul 2021, fundația a anunțat că va investi în următoarea perioadă circa 44 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, în mai multe proiecte turistice din Transilvania. Aceste proiecte vor genera aproximativ 500 de noi locuri de muncă şi investiţii totale de aproximativ 100 milioane de euro.
Fundația a mai precizat atunci că urmăreşte crearea unui lanţ auto-sustenabil în agricultură şi stimularea a trei domenii interdependente: turism, agricultură şi comerţ.
„Asfel, obiectivul Fundaţiei Pro Economica este de a asigura o dezvoltare economică sustenabilă a regiunii Transilvaniei, printr-un plan în trei etape. Acesta a presupus mai întâi finanţarea unor mici ferme de producţie agricolă, apoi finanţarea unor facilităţi de prelucrare şi procesare a materiilor prime şi, în final, finanţarea unor investiţii din zona turismului care să încheie acest lanţ de producţie, procesare şi desfacere prin integrarea serviciilor şi produselor locale în oferta lor turistică”, informează news.ro.