O dronă a armatei ucrainene a fost găsită la Sulina, la două mile marine de ţărm. Reacția MApN

O dronă a armatei ucrainene a fost găsită la Sulina, la două mile marine de ţărm. Reacția MApN Atac foarte aproape de România. Sursa foto: MApN

O dronă a armatei ucrainene a fost găsită la Sulina, la două mile marine de ţărm. Anunțul a fost făcut de către Ministerul Apărării Naționale (MApN). Epava dronei a fost găsită între Sulina şi Sfântu Gheorghe.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că  că o epavă a unei drone care poartă însemnele Forţelor Navale ale Ucrainei a fost găsită în apele teritoriale ale României, între Sulina şi Sfântu Gheorghe.

”Miercuri, 11 mai, Forţele Navale Române au fost sesizate cu privire la existenţa unei epave aeriene (dronă) care plutea în derivă în apele teritoriale ale României, într-o zonă situată între Sulina şi Sfântu Gheorghe, la aproximativ două mile marine de ţărm”, anunţă, luni, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

O dronă a armatei ucrainene a fost găsită la Sulina

MApN a precizat că epava dronei a fost recuperată de o navă a Forţelor Navale, fiind preluată ulterior de Forţele Aeriene Române pentru derularea procedurilor legale de identificare şi cercetarea împrejurărilor în care aceasta a ajuns în apele teritoriale ale României.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Din primele date a rezultat că epava, care poartă însemnele Forţelor Navale ale Ucrainei, nu avea armament şi muniţie la bord. Din coroborarea datelor de trafic aerian din regiunea Mării Negre, aparatul de zbor s-a prăbuşit în spaţiul aerian ucrainean, cel mai probabil în cursul acţiunilor desfăşurate în perioada 7-8 mai. Epava a fost ulterior purtată de curenţi către apele teritoriale ale României, unde a fost reperată în data de 11 mai”, au mai precizat reprezentanții MApN.

Instituţia a explicat că, la acest moment, sunt desfăşurate procedurile legale de notificare a autorităţilor ucrainene cu privire la această situaţie.