S-au formulat acuzaţii grave la adresa autorităţilor române. Agenţia de Mediu şi Ministerul Mediului ar fi încercat sistematic să perieze datele transmise la Bruxelles privind poluarea aerului, susţin activiştii. Toate suspiciunile vin de la o problemă de fond. Deoarece avem prea puţine staţii de monitorizare, nu putem să ştim cât de poluat e aerul pe care-l respirăm.

Conform Eurostat, suntem pe locul trei în Uniunea Europeană la poluare, după Bulgaria şi Polonia. Iar Agenţia Europeană de Mediu ne transmite că, în fiecare an, pentru 25 de mii de români, aerul toxic pe care-l respiră e fatal.

Aerul poluat este un duşman invizibil, mai ales pentru pacienţii cu astm şi pentru cei care au boli de plămâni sau cardiovasculare.

„Aceste particule poluante care pătrund la nivelul căilor aeriene determină inflamaţia locală care favorizează infecția SARS CoV-2, favorizează apariția tuberculozei. Pe termen mediu aș spune, dar pe termen lung poate duce la apariția unor procese neoplazice, adică la apariţia cancerului pulmonar. Ajung în sânge şi determină reacţii inflamatorii, pentru că sunt particule străine organismului, în diverse organe: cord, creier”, a afirmat Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală.

România, somată de Comisia Europeană să monitorizeze corect poluarea

În faţa avertismentelor transmise de medici, de Agenţia Europeană de Mediu şi Organizația Mondială a Sănătății, România a făcut nimic pentru a combate efectele poluării. Iar anul trecut, în toamnă, Comisia Europeană ne-a ameninţat cu judecata şi ne-a dat două luni la dispoziţie să rezolvăm problema.

Doar că nu prea se ştie ce respirăm, din cauza numărului insuficient de staţii de monitorizare a calităţii aerului. În 2020 aveam tot opt staţii de monitorizare . Autorităţile au admis că au o problemă şi promit să mai facă trei. O staţie de monitorizare costă 300 de mii de euro. Oficialii se laudă că le-au dotat cu aparatură de ultimă generaţie.

Oricât de dotate ar fi, dacă sunt suficente, nu vom afla niciodată cât de toxic e aerul, mai ales în Bucureşti. Cel mai prost stăm la numărul staţiilor care monitorizează traficul, cu toate că maşinile generează 60% din poluare. Sunt doar două în toată Capitala.

Procedura de infringement ne obligă teoretic la transparenţă, dar durează ani ca să ajungem la judecată. Din acest motiv există riscul ca autorităţile să se lase, din nou, deoparte această problemă.