Evenimentul Zilei > Social > „Nu mai mințiți despre băieții noștri!” Strigătul disperat al unei mame și profesoare
„Nu mai mințiți despre băieții noștri!” Strigătul disperat al unei mame și profesoare

„Nu mai mințiți despre băieții noștri!” Strigătul disperat al unei mame și profesoare

O profesoară din Statele Unite a lansat recent unul dintre cele mai cutremurătoare apeluri pentru stăvilirea ideologiei care distruge viețile a mii de băieți.

Erika Sanzi a fost ani în șir profesoară și directoare de școală, dar acum s-a dedicat cu totul luptei contra ideologiei „masculinității toxice”, o idee foarte la modă printre feministe și diverșii ingineri sociali, care pretinde că a fi bărbat sau băiat este un lucru rău în sine. Idee foarte la modă în Statele Unite și Europa occidentală, și care începe să fie impusă ca normă în vulgata pedagogică de peste tot.

Iată textul apelului lansat de Erika Sanzi:

„Băieții nu sunt răi. Băieții nu au nevoie să fie „reparați”. Băieții nu au nevoie să fie mai asemănători cu fetele. Și nu contează câte jalnice articole de fals journalism apar pentru a ne convinge că fiii noștri sunt în mod inerent „toxici” și nefolositori, noi ne vom lupta să-I asigurăm că actuala cultură îi minte.

Viața mea nu ar fi fost cee ace este fără bărbații care mi-au binecuvântat-o și continua s-o facă.

Inima iubitoare a tatălui meu, care încă este dispus să lase totul baltă pentru dacă fiica sa are nevoie de el și a cărui bunătate și simț al umorului fac lumea un loc mai bun în fiecare zi.

Șefii și colegii din școala în care lucrez, care m-au încurajat și susținut în munca mea de educator. Mentorii mei de când aveam 20 de ani, 30 de ani și acum, când am ajuns în al cincilea deceniu de viață.

Prietenii mei.

Elevii mei.

Soțul mei.

Fiii mei.

Nu am crezut niciodată că voi ajunge zilele în care să fie ceva comun să-i auzi pe comentatori, jurnaliști sau candidați la președinție prezentându-i- în cele mai întunecate culori pe băieți și bărbați – tații, frații, soții și fiii noșri – pentru simplul fapt că sunt masculi.

Au existat mereu o mână de profesori de „studii feminine” și de feminist radicale care și-au făcut un mod de viață din ura față de bărbați, dar nu mi-am imaginat vreodată că o asemenea monstruozitate va infecta discursul public și va fi considerată o probă de curaj și de iluminare.

Nu este iluminare. De fapt, este o lipsă de informații demnă de milă. Iar asta este crud.

Auzim constant cuvântul „toxic”, cel mai adesea însoțit de „masculinitate”. Unori acești urâtori de bărbați, aceste bolnave de misandrie aruncă alte vorbe precum „problematic”, „misoginie” sau „mansplaining” (joc de cuvinte intraductibil format din man=bărbat+explaining=a explica, cu sensul de explicație condescendentă data de un bărbat unei femei). Dar după o viață de aproape jumătate de veac, este clar pentru mine că toxicitatea nu are nimic de a face cu genul, ci cu caracterul și comportamentul.

Unii oameni vorbesc cu femeile groaznic, și le trateazeă la fel de rău. Așa că să vorbim despre aceștia. Unele femei sunt toxice de la răsărit la apus. Așa că trebuie incluse în discuția despre toxicitate.

Dar lăsați-ne fiii în pace, în afara stereotipurilor stupide pe care feminismul și comentatorii din media le condamnă imediat ce sunt aplicate femeilor.

Și în timp ce acești jalnici scriitori și comentatori bat câmpii despre inegalitate, patriarhat și răutatea inerentă a băieților și bărbaților, să ne amintim că:

Peste 90% dintre cei care mor în timpul serviciului sunt bărbați.

Sinuciderile printer bărbați sunt de 3,54 de ori mai numeroase decât printer femei.

Femeile au depășit cu mult bărbații în probabilitatea de a obține diplome de licență, masterat sau doctorat.

Probabilitatea ca un băiat să fie suspendat din școală este de mai mult de două ori mai mare decât în cazul unei fete, și de trei ori mai mare în cazul exmatriculării.

Băieții reprezintă două treimi din populația totală a centrelor corecționale pentru minori. Dintre care aproape 80% sunt afroamericani sau hispanici.

60% din numărul total de abandonuri școlare au ca victim băieții.

93% din populația penitenciară e reprezentată de bărbați, iar 68% dintre aceștia nu au făcut măcar liceul.

În timp ce alții își câștigă un renume și o situație blamând băieții și bărbații noi, mamele de băieți, le vom spune în fiecare zi să nu creadă astfel de minciuni. Și vom fi mereu de partea nenumăraților băieți din țara noastră ale căror vieți au fost iremediabil distruse de ideologia care le spune că sunt inerent răi și că nu merită oportunitatea de a trăi bine.

Ajunge!”