Hoții care acționează pe raza autostrăzilor din România au lovit din nou, de această dată pe tronsonul Deva – Sibiu al A1. Un bulgar care a oprit pentru a se odihni într-o parcare în zona orașului Orăștie a fost surprins de un individ în vârstă de 27 de ani care a reușit să-l păcălească și să-l lase fără bani.

Hoțul român a profitat de faptul că șoferul străin dormea și, prezentându-se ca un conducător auto cu probleme tehnice la mașină, a reușit să-i sustragă bulgarului 100 de euro pe care acesta îi avea în propria camionetă.

Cetățeanul bulgara reclamat că în dimineaţa zilei de 28 iulie 2019, persoane necunoscute i-au sustras 100 de euro din autoutilitară. Fusese trezit din somn şi indus în eroare sub pretextul că are o defecţiune la autovehicul, context în care i-a fost furată din cabină suma respectivă. În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei Municipiului Orăştie, a fost identificat un tânăr de 27 ani, din municipiul Piteşti, faţă de care poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie, în vederea luării măsurilor legale”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Te-ar putea interesa și: