Buletinul și pașaportul pot fi adăugate în wallet-ul dispozitivelor Apple
- Antonia Hendrik
- 25 noiembrie 2025, 19:03
Iphone. Sursa foto: PixabayPortofelul Apple (Wallet) permite stocarea și afișarea cărții de identitate sau a pașaportului direct pe iPhone sau Apple Watch. Sistemele avansate de securitate și confidențialitate integrate de Apple, aceleași care susțin siguranța plăților cu Apple Pay, contribuie la protejarea identității și a datelor personale la fiecare utilizare, se arată în comunicatul companiei.
Actele de identitate pot fi adăugate acum direct în Wallet pe iPhone și Apple Watch
Când utilizezi aplicația Portofel de pe iPhone pentru a adăuga cartea de identitate, procesul implică mai mulți pași mențiți să protejeze datele tale. Este necesar să fotografiezi atât fața, cât și spatele actului de identitate și să realizezi un Live Photo sau un selfie. În plus, aplicația poate solicita efectuarea unor mișcări faciale sau ale capului, cum ar fi un zâmbet sau rotirea capului într-o anumită direcție, pentru a verifica autenticitatea utilizatorului.
Imaginile și selfie-urile sunt analizate pentru calitate și sunt criptate direct pe dispozitiv. Înregistrarea mișcărilor faciale și ale capului este evaluată atât de dispozitiv, cât și de Apple, pentru a reduce riscul ca altcineva să încerce să adauge actul de identitate al unei alte persoane, folosind poze, videoclipuri sau măști.
Pentru un plus de securitate, aplicația solicită autentificare prin Face ID sau Touch ID, asigurând că numai persoana care a adăugat actul pe iPhone îl poate folosi. Această verificare are loc exclusiv pe dispozitiv și nu este transmisă autorităților sau companiei Apple.
ID-ul digital Apple stochează datele din pașaport sau cartea de identitate în siguranță și criptat permanent. Apple nu are acces la informații despre locul sau momentul utilizării acestuia. Când prezinți ID-ul digital, poți alege exact ce informații sunt vizibile, iar confirmarea se face prin Face ID sau Touch ID. Astfel, accesul neautorizat este prevenit, garantând că datele tale personale rămân sub controlul tău.
Unde poate fi folosit ID-ul digital Apple
ID-ul digital oferit de Apple este utilizabil în prezent pentru verificarea identității în aeroporturile americane deocamdată. În schimb, acesta nu poate fi folosit pentru călătorii internaționale sau pentru trecerile de frontieră. Apple a anunțat că, pe viitor, suportul va fi extins și la hoteluri, magazine sau servicii online care solicită confirmarea identității sau a vârstei utilizatorului.
Pentru a adăuga un ID digital în Apple Wallet, există câteva condiții esențiale. Utilizatorul trebuie să dețină un pașaport valid. În plus, sunt compatibile doar anumite dispozitive: iPhone 11 sau modelele ulterioare cu iOS 16.1 sau mai recent, sau un Apple Watch Series 6 ori un model mai nou cu WatchOS 9.1 sau ulterior.

Wallet. Sursa foto: apps.apple.com.
Dacă dispozitivul nu este actualizat, utilizatorul poate instala cea mai recentă versiune a sistemului de operare accesând „Setări” → „General” → „Actualizare software”, urmând instrucțiunile de pe ecran. Este recomandat ca telefonul să fie încărcat și conectat la Wi-Fi înainte de a începe procesul de actualizare.
Deși poate simplifica verificările interne, ID-ul digital nu înlocuiește pașaportul fizic. Este necesar să aveți asupra voastră documentul tradițional în cazul în care se solicită verificarea identității. În plus, pentru orice călătorie internațională sau trecere a frontierei, pașaportul fizic rămâne indispensabil.
Cum să adaugi pașaportul în Apple Wallet
Transformarea pașaportului fizic într-un ID digital pe iPhone este acum rapidă și simplă. Procesul durează doar câteva minute și necesită un iPhone compatibil, precum și un pașaport american valabil.
Primul pas este să deschideți aplicația Portofel pe dispozitiv. Apoi, apăsați butonul Adăugare și selectați opțiunea pentru permis de conducere sau carte de identitate. Din lista de opțiuni, alegeți ID digital și decideți dacă doriți să îl adăugați doar pe iPhone sau și pe Apple Watch.
Următorul pas implică scanarea paginii cu fotografia pașaportului și apropierea iPhone-ului de cipul electronic al documentului. Când pe ecran apare mesajul „Verificare necesară”, apăsați Continuare. Veți fi ghidat să faceți un selfie și să efectuați câteva mișcări scurte ale capului pentru autentificare biometrică. După finalizarea verificării, ID-ul digital va fi disponibil în Apple Wallet, iar o notificare vă va confirma că poate fi utilizat.
Pentru a utiliza pașaportul digital la controlul de securitate, faceți dublu clic pe butonul lateral al iPhone-ului pentru a deschide Portofelul, apoi selectați ID-ul digital. Țineți dispozitivul aproape de cititor și verificați informațiile solicitate. Confirmarea se face rapid prin Face ID sau Touch ID, simplificând astfel accesul la aeroport fără a mai folosi documentul fizic.