Pe la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut (cum sună!), imediat după constituirea grupului de la Visegrád și apariția cărții lui Samuel Huntington, The Clash of civilizations, prin presa noastră începuseră să circule niște hărți „ale viitorului” geo-politic, în care România era, practic, sfârtecată în două.
Linia de demarcație dintre cele două Românii era dată de conturul Carpaților răsăriteni și meridionali, iar explicația ținea, în spiritul cărții lui Huntington, de tradițiile religioase ale celor două ținuturi: ortodoxia în sud și est, respectiv, catolicismul și protestantismul în centru și vest.
Harta rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale din 2 noiembrie 2014, reproduce aproape identic acea hartă din urmă cu două decenii. Singura deosebire o constituie insula colorată în verde, alcătuită din județele în care populația vorbitoare de limbă maghiară este majoritară (Harghita și Covasna). În cei 25 de ani de la căderea comunismului opțiunile românilor nu doar că nu au suferit mutații majore, dar se pare că s-au cristalizat au devenit din ce în ce mai clar delimitate și mai incompatibile. Totul pare să despartă gândirea și modul de viață ale oamenilor din centrul și vestul țării de cele ale conaționalilor lor din sud și est. Nordul și vestul au fost mereu fieful dreptei, sudul și estul cel al stângii. Nordul și vestul au avut mereu drept azimut Europa, principiile ferme, claritatea, lipsa de ambiguitate, transparența un anumit mod de a privi lucrurile în față și de a le asuma, chiar și atunci când ele duceau într-o direcție greșită sau lipsită de perspective. Un soi de orgoliu cetățenesc și o formă de libertate interioară i-a determinat, de pildă, pe locuitorii Timișoarei să-l aleagă în câteva rânduri ca primar pe un reprezentant al unui partid (PNȚCD) care nu mai avea reprezentare parlamentară și nu mai juca de ani buni niciun rol major în politica românească. Situație greu de imaginat în marile orașe din sud și est, unde apartenența la PSD (eventual la vreun partid înfrățit cu acesta la guvernare) este echivalentă, de două decenii și jumătate, cu normalitatea însăși.
Populația din nord și vest are un mai mare respect pentru lege, dar și mai multă libertate interioară atunci când este pusă să-și exprime voința prin vot. Cea din sud și est este mult mai relaxată în fața legilor, convinsă că totul se rezolvă prin aranjament, înțelegere umană, mici cadouri date persoanelor care contează, dar foarte disciplinată atunci când trebuie să voteze. Oamenii sudului, în marea lor majoritate, pun ștampila acolo unde li se cere să o pună, sunt gata să încalce regulile jocului în mod firesc, rareori au ceea ce în mod normal numim spiritul critic. Oamenii nordului sunt cosmopoliți, deschiși spre nou și spre comunicarea cu lumea, cei ai sudului sunt naționaliști, închiși în sine, mereu speriați că alții vor să le ia țara, bogățiile (de care ei nu au niciodată parte) și credința. Chiar dacă mulți din sud au făcut în ultimii ani experiența unor contracte în străinătate, pentru cei rămași acasă, situația nu s-a schimbat fundamental.
Cei doi candidați rămași în cursa pentru alegerile prezidențiale, Klaus Werner Iohannis și Victor Viorel Ponta sunt întruchipările perfecte ale spritului nord-vestului, respectiv sud-estului. Primul este egal cu sine, sobru, auster, sever, lipsit de umor, taciturn, grav. Al doilea este locvace, glumeț, miștocar, mincinos, neserios, pasional, răzbunător. Despre Klaus Iohannis, regretatul psihiatru Florin Tudose a scris cu umor în cartea sa Psihopolitica, apărută cu doar câteva zile înainte de a muri că este „masiv ca un cal lipițan de munte”, că nu vorbește mai mult decât acest cal „fală a Ardealului”, dar că a dovedit că poate ține drumul drept și fără obișnuiții ochelari ai speciei. Și, continuă doctorul despre candidatul Iohannis, „Nu a arătat calități de politician extraordinar, dar în tulburatul peisaj politic românesc chiar și lipsa de calități începe să devină o calitate (...). Cred că, odată pornit, neamțul va fi greu de oprit și, în orice caz, oamenii nu vor putea fi îndoctrinați să prefere vreun mincinos, vreun sperjur sau vreun aventurier”. În aceeași carte, Victor Viorel Ponta este portretizat la capitolul Mitomanii (alături de Dan Matei Aghaton și Varujan Vosganian). Despre el profesorul Tudose scrie: „Fără conștiință morală, fără responsabilitate și fără rușine, personajul Ponta este centrat pe propria-i imagine, dar și pe propriul interes, și nu se sinchisește de opinia publică, de valori și, cel mai puțin de adevăr”.
Diferențele dintre nord-vest și sud-est se văd foarte pregnant chiar și la nivelul politicienilor din același partid. De pildă la nivelul PSD (fost și actual), punerea în același plan a lui Ioan Rus și a lui Radu Mazăre, a lui Vasile Dâncu și a lui Marean Vanghelie, a lui Vasile Pușcaș și a lui Marian Oprișan, a lui George Maior și a lui Cătălin Ivan separă clar apele între două tipuri de educație, de mentalitate, de principialitate, de civilizație, până la urmă. Te întrebi la modul cel mai serios ce îi ține pe acești oameni împreună, care sunt valorile care îi leagă pentru că nicio afinitate evidentă nu răzbate din ideile și comportamentul lor politic.
Niciodată în cei 25 de ani trecuți de la căderea regimului comunist falia dintre nord-vestul și sud-estul României nu a fost atât de clară și de greu de trecut ca acum. Victor Ponta, deși se recomandă drept candidatul care „unește”, duce o politică a dezbinării totale, prin introducerea în dezbatere a unor elemente și concepte dintre cele mai dubioase în planul democrației (conceptul de „bun român”, definit prin apartenența la etnia română și la credința ortodoxă). Lipsit de scrupule, premierul dovedește, așa cum scria Florin Tudose că nu ține cont de nimic atunci când este vorba de propriile sale interese. Tot ceea ce a făcut în acest an electoral (pomeni electorale pentru categorii tot mai mari de cetățeni, lipsa unui buget pe anul 2015, trimiterea parlamentului în vacanță plătită vreme de două luni pentru a nu fi luate în discuție solicitările procurorilor DNA de arestare preventivă a unor parlamentari, trimiterea corpului de control al prim-ministrului la primăria condusă de contracandidatul său pentru a-l tracasa între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, defecțiunile dubioase înregistrate în principalele capitale europene cu ocazia primului tur de scrutin, în condițiile în care de organizarea scrutinului s-a ocupat Ministerul de Externe, aflat în subordinea sa, boicotarea cu satisfacție infantilă a oricăror inițiative ale Președintelui României, chiar cu riscul de a aduce prejudicii majore interesului național) demonstrează pericolul iminent pe care un astfel de președinte, capricios, resentimentar și lipsit de scrupule l-ar putea reprezenta pentru stabilitatea și chiar pentru unitatea acestei țări.
Cu Victor Ponta în fotoliul de la Cotroceni, riscul unei eventuale rupturi decisive între nord-vestul și sud-estul României nu este deloc unul de neluat în seamă.
Recomandările noastre
