Noile funcții disponibile pe ChatGPT. Utilizatorii vor fi avertizați dacă îl folosesc prea mult

Noile funcții disponibile pe ChatGPT. Utilizatorii vor fi avertizați dacă îl folosesc prea multGPT / Sursa Foto: Arhiva EVZ

OpenAI a anunțat, într-o postare, că va implementa mai multe funcții menite să „încurajeze folosirea sănătoasă” a chatbot-ului ChatGPT.

Noile funcții aduse de OpenAI

Începând chiar de astăzi, popularul chatbot va cere utilizatorilor să ia pauze în timpul conversațiilor lungi. De asemenea, în curând, instrumentul va evita să ofere sfaturi directe pentru problemele personale, urmărind în schimb să ajute utilizatorii să ia singuri decizii, punându-le întrebări sau prezentându-le argumentele pro și contra.

„Au existat cazuri în care modelul nostru 4o nu a reușit să recunoască semnele de delir sau dependență emoțională. Deși sunt rare, continuăm să îmbunătățim modelele noastre și dezvoltăm instrumente pentru a detecta mai bine semnele de tulburări mentale sau emoționale, astfel încât ChatGPT să poată răspunde în mod adecvat și să îndrume persoanele către resurse bazate pe dovezi, atunci când este necesar”, a transmis OpenAI.

Actualizările reflectă continuarea eforturilor OpenAI de a limita dependența utilizatorilor, în special a celor care consideră ChatGPT un terapeut sau prieten.

openAI

Open AI Sursă foto: Dreamstime

OpenAI va colabora cu experți pentru răspunsuri mai sigure

OpenAI a transmis, într-o postare pe blogul companiei, că a angajat experți pentru a ajuta ChatGPT să răspundă mai bine în situații delicate, cum ar fi atunci când un utilizator dă semne de tulburări mentale sau emoționale.

Compania a anunțat că a colaborat cu peste 90 de medici din zeci de țări pentru a elabora rubrici personalizate pentru „evaluarea conversațiilor complexe”. De asemenea, OpenAI va solicita feedback de la cercetători și medici care, potrivit anunțului, care contribuie la perfecționarea metodelor de evaluare și a măsurilor de protecție pentru ChatGPT.

În plus, compania a anunțat că va înființa un grup consultativ format din experți în sănătate mintală, dezvoltarea tinerilor și interacțiunea om-calculator. OpenAI a precizat că va oferi mai multe informații pe măsură ce proiectul avansează.

Într-un interviu recent acordat podcasterului Theo Von, Sam Altman, CEO al OpenAI, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea ChatGPT ca terapeut, potrivit nbcnews.com.

Ne puteți urmări și pe Google News