Confederația Sindicală Națională Meridian a emis un comunicat de presă prin care condamnă această iniţiativă legislativă, afirmând că există pericolul ca statul să pună taxe şi pe apa din fântână.

„Ne-am putea aștepta ca un împuternicit al statului să recunoască oficial că apa din fântâna din care a băut bunicul și acum beau s t r ă n e p o ț i i provine din izvor și ca urmare cine vrea să bea plătește. Oare pe când taxa și pe respirat aerul curat?

O intenție în acest sens a fost exprimată de curând și la Parlamentul European, însă state membre ale Uniunii Europene, precum Franța, Germania și altele au fost categoric împotriva unor asemenea tendințe care în definitiv duc la limitarea accesului la această resursă, pentru o mare parte a populației. Dar ce nu se acceptă la nivel european probabil că se poate la români”, mai arată Meridian.

„Este imperios necesar ca, înainte de a legifera un domeniu atât de sensibil, unde impactul social se presupune a fi semnificativ, Legislativul să consulte partenerii sociali și să țină cont de punctul de vedere al acestora. Cel puțin așa ar trebui să decurgă lucrurile într-o ţară ce se vrea democratică.

Nu și la noi, pentru că deși Consiliul Economic și Social, organism consultativ al Parlamentului și Guvernului unde sunt reprezentați partenerii sociali, a dat un aviz negativ proiectului de lege, Guvernul nu a ținut cont și a mers mai departe depunând proiectul spre aprobarea Parlamentului. Așa stând lucrurile ne mai rămâne o singură nădejdie, aceea ca Domnul să ne dea mintea ce-a de pe urmă”, mai scriu sindicaliștii de la „Meridian”, potrivit ziarulunirea.ro

Te-ar putea interesa și: