Noi probleme pentru Elon Musk. Autoritățile cer o investigație la Tesla. Este vorba despre siguranța în trafic. VIDEO
- Ionel Sclavone
- 29 mai 2022, 12:45
O nouă investigație vizează automobilele electrice produse de Tesla, după un incident care s-a petrecut în orașul Vancouver din Canada. Mașina produsă de compania miliardarului Elon Musk a luat foc din senin, în trafic, iar ușile și geamurile s-au blocat. Șoferul, în pericol de moarte, a fost nevoit să spargă geamul și să se salveze.
Un şofer din Canada care conducea un automobil electric Tesla, în orașul Vancouver, a trecut prin momente de groază după ce mașina în care se afla a luat foc. El a fost nevoit să spargă geamul după ce a intrat în funcțiune sistemul de blocare a ușilor și geamurilor.
Acest accident a apărut pe un site Electrek, unde se poate vedea cum timp de câteva minute, din vehicul iese fum, iar apoi izbucneşte focul. Potrivit site-ului, şoferul a afirmat că a fost nevoit să spargă geamul pentur a ieși.
„Am dat cu piciorul în geam pentru că tot sistemul s-a oprit. Uşa nu s-a deschis. Geamurile nu s-au coborât”, a precizat șoferul mașinii.
Pompierii au ajuns la faţa locului la câteva minute după ce a izbucnit focul şi au reuşit să stingă incendiul. Șoferul a precizat că a cumpărat maşina în urmă cu opt luni.
Autoritățile cer o investigație la Tesla
Cazul a fost semnalat autorităților canadiene din Vancouver care au transmis că incidentului a avut loc pe 23 mai. Acestea au anunţat compania Tesla pentru a face o investigaţie în comun cu scopul determinării cauzei izbucnirii focului. Pe de altă parte, Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului din SUA a declarat pentru Reuters că „este la curent cu incidentul şi a contactat producătorul pentru informaţii”.
Trebuie spus că și în trecut producătorul de autoturisme Tesla a fost subiectul unor investigaţii privind accidentele în care sunt implicate vehiculele produse de aceasta.
Anul trecut, guvernul SUA a inițiat o anchetă cu privire la sistemul de asistenţă pentru şofer dezvoltat de compania lui Elon Musk. Cunoscut sub numele de Autopilot, acest sistem a fost la baza unor coliziuni cu autoturisme ale serviciilor de urgenţă care se aflau parcate.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a declarat că a identificat 11 accidente din 2018, în care maşinile Tesla au lovit autoturisme ale serviciilor de urgenţă aflate la locul unor incidente. Toate acestea s-au întâmplat în vreme ce vehiculele Tesla erau „angajate fie în pilot automat, fie în controlul de croazieră responsabil de trafic”.
Tesla a avut probleme și în trecut
La sfârșitul anului trecut, Tesla, compania lui Elon Musk a rechemat în service peste 475.000 de maşini electrice Model 3 şi Model S. Măsura a fost necesară pentru a rezolva câteva probleme legate de portbagaj şi de camera retrovizoare, care sporesc riscul de accidente, după cum a anunțat, la vremea respectiv Administraţia americană pentru Siguranţa Traficului (NHTSA).
Tesla a mai fost investigată de NHTSA și pentru alte probleme, una vizând decizia producătorului auto de a permite şoferilor să joace diverse jocuri video pe ecranele maşinilor, în timp ce sunt în mişcare.