Noi informații despre reținerea interlopului Lucian Boncu. Cum l-au prins polițiștii intalieni

Noi informații despre reținerea interlopului Lucian Boncu. Cum l-au prins polițiștii intalieni

Lucian Boncu, interlopul care a pus la cale asasinarea jurnalistului Dragoș Bota a fost descoperit și reținut într-un hotel din localitatea Latina, în urma unei operațiuni a poliției italiene.

Apar noi detalii despre reținerea lui Lucian Boncu, considerat liderul interlopilor din Timișoara, care ar fi ordonat asasinarea jurnalistului Dragoș Boța. Lucian Boncu a fost reținut pe 1 iunie, într-o localitate din apropierea Romei, în Italia.

Informațiile au fost prezentate de presa din localitatea Latina, din apropierea Romei, acolo unde se ascundea Lucian Boncu. Liderul interlop a părăsit România în contextul în care Tribunalul Timiș a emis un mandat de arestare împotriva sa. Lucian Boncu este anchetat pentru că ar fi ordonat asasinarea jurnalistului Dragoș Boța, de la Pressalert.ro

Presa din Italia a relatat că polițiștii italieni au ajuns la Lucian Boncu în vreme e urmăreau o altă persoană pe care o aveau în supraveghere. Este vorba de Sorin Udrea. Despre acesta, oamenii legii aveau informații că știe unde se ascunde Boncu care era „căutat pentru că plănuia uciderea unui ziarist în România”

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform latinaoggi.eu, Sorin Udrea împreună cu un alt bărbat în vârstă de 30 de ani au pus la cale întâlnirea cu Lucian Boncu la un hotel din Latina. Pentru a evita să fie prinși de autorități, ei și-au luat mai multe măsuri de precauție.

Cum au procedat interlopii la hotel

Astfel, ei au închiriat două camere pe care le-au plătit cu bani gheață. Lucian Boncu a intrat în hotel printr-o altă intrare și nu a trecut pe la recepție, astfel încât să nu fie observat de nimeni. El a fost surprins, totuși, de camerele video amplasate pe holurile hotelului, în timp ce se deplasa dintr-o cameră în cealaltă.

La scurtă vreme, poliștii italieni au descins în hotel și i-au reținut pe Sorin Udrea și pe însoțitorul său, bărbatul de 30 de ani. Verificând și în camera alăturată, ei au dat și peste Lucian Boncu, așa cum se așteptau, de altfel.

Atât Lucian Boncu, cât și Udrea au fost reținuți și introduși în arestul poliției din localitate, urmând să fie prezentați în fața judecătorilor în vederea extrădării în România.

Cine este Lucian Boncu

Lucian Boncu, considerat a fi cap al lumii interlope din Timișoara, a fost reținut în sudul Italiei, după ce a fugit de sub supravegherea agenților de Poliție din România. Interlopul timișorean a fost dat în urmărire internațională după ce a ordonat uciderea jurnalistului Dragoș Boța. El a dispărut din atenția oamenilor legii pe 28 mai, invocând faptul că este apelat pe telefonul mobil și trebuie să răspundă.

Potrivit ultimelor informații, Lucian Boncu ar urma, probabil, să fie prezentat în fața magistraților pentru a se confirma mandatul european de arestare, după care va fi extrădat în România.

„Boncu este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de determinare a săvârșirii infracțiunii de omor și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pe pistolul care a fost recuperat de polițiștii de la Crimă Organizată și care a fost dat celor care au fost trimiși să-l găsească pe jurnalist a fost descoperit inclusiv ADN-ul lui Lucian Boncu pe trăgaciul armei”, au arătat autoritățile în cazul dosarului penal deschis pe numele liderului interlop.