Niță, vedeta meciului România - Cipru

Niță, vedeta meciului România - CipruMircea Lucescu. Sursa foto: frf.ro

Mircea Lucescu a oferit prima reacție după victoria României de pe Arena Națională, meci câștigat cu 4-1 pentru tricolori. Antrenorul român a fost mulțumit de prestația echipei în meciul cu Cipru, acesta remarcându-i în special pe Florin Niță, în vârstă de 37 de ani, și pe Daniel Bîrligea, 24 de ani. Niță, marcând cu brio poarta noastră, iar Bîrligea, marcând în premieră pentru națională, au fost vedetele meciului.

Lucescu, „A fost primul meci în care jucătorii au făcut ce-mi doream eu”

Antrenorul echipei, Mircea Lucescu, a declarat că este primul meci în care echipa s-a conformat standardelor impuse. „Il Luce” a dorit ca adversarii să fie controlați și echipa să joace pentru victorie. „A fost primul meci în care jucătorii au făcut ce-mi doream eu. Am dominat adversarul, ne-am creat situații de gol”, a declarat el.

Antrenorul consideră că prima partea a meciului a fost mult mai bună decât a doua, dar cu toate astea, sportivii au excelat, fiind un meci bun. „Sunt 3 puncte foarte importante. Ne-am consolidat poziția de câștigători ai grupei, după un joc foarte bun în prima repriză. Am prestat un joc mai puțin bun în repriza a doua. Am încheiat cu un joc foarte rapid, precis și combinativ”, a declarat acesta.

Chiar dacă în defensivă au fost probleme, Florin Niță a ieșit în evidență din nou, salvând situația. „Din păcate în defensivă am făcut niște greșeli din nou, însă Niță s-a remarcat din nou. Astăzi a fost din nou extraordinar”, a adaugat Lucescu.

Florin Nita, sursa Instagram

Florin Nita, sursa Instagram

„Lui Bîrligea i-am zis să tragă din primul minut la poartă, să surprindem”

Antrenorul declară că echipa mai are de învățat lucruri, la baza victoriilor fiind principiile de joc și mecanismele defensive. Cu toate astea, pe tot parcursul meciului au fost o multitudine de situații pozitive. Acesta susține că „Sunt lucruri de învățat, ține de mecanisme defensive, altele țin de principii de joc. Am marcat din nou în urma unui corner. Sunt lucruri pozitive, vom vedea mai departe.”

Daniel Bîrligea, sursa Instagram

Daniel Bîrligea, sursa Instagram

Lucescu este mulțumit de prestația lui Bîrligea, acesta îndeplinindu-i dorința, în ciuda dificultăților. „Lui Bîrligea i-am zis să tragă din primul minut la poartă, să surprindem, iar el a făcut-o. Putea să facă mai multe, a avut o situație clară cu capul, dar sunt mulțumit de debutul lui, pentru că eu așa îl consider, chiar dacă a mai jucat”, afirmă antrenorul, conform Gsp.ro