Nimeni nu a mai îndrăznit aşa ceva. Harry şi Meghan încalcă toate regulile de Crăciun ale Casei Regale
- Antonia Hendrik
- 10 decembrie 2019, 11:49
Hotărârea ducilor de Sussex de a petrece sărbătorile de Crăciun departe de Sandringham a spart toate regulile de până acum.
Meghan şi Harry vor fi departe de Casa Regală la primul Crăciun. Iată tradiţiile pe care le vor încălca:
O experienţă diferită
Pentru prima dată din 2017, adică de când s-au logodit oficial, principele Harry şi soţia Meghan Markle nu vor petrece Crăciunul la Sandringham cu regina Elisabeta II-a şi restul familiei regale. Cum deja a fost anunţat, ducii de Sussex şi fiul lor Archie, vor petrece sărbătorile cu mama lui Meghan, Doria Ragland, probabil în casa acesteia din Los Angeles. Şi dacă această nouă locaţie va permite familiei să trăiască o experienţă total diferită, va face ca cei doi duci de Sussex să încalce o serie de tradiţii regale consolidate.
Nu vor fi la slujba de Crăciun cu Regina şi principele Philippe
În fiecare an, de Crăciun, familia regală este fotografiată pe drumul care duce la biserica Sf. Maria Magdalena, aproape de ţinutul Sndringham, unde se ţine slujba religioasă solemnă.
Nu vor merge la primirile din Ajun
Perechea regală nu va lua parte nici la cina formală din Ajunul Crăciunului, unde este obligatorie ţinuta elegantă a tuturor comensenilor prezenţi la masa Majestăţii Sale.
Nu vor face schimbul de cadouri cu restul familiei
În general, Regina soseşte la Sandringham cu câteva zile înaintea celorlalţi, pentru a se asigura că totul este în ordine, în timp ce restul familiei se prezintă în Ajunul Crăciunului, iar în timpul ceaiului de după amiază are loc schimbul de daruri. Care, cum se obişnuieşte, nu sunt niciodată scumpe sau căutate special, ci au un aer glumeţ: ce poţi face cadou unei persoane care are deja totul?
Nu vor fi pezenţi la party-ul staff-ului Windsorilor
Party-ul elegant, deschis staff-ului marii familii, care se ţine la St. James Palace, este o tradiţie de sărbători esenţială pentru familia regală şi unde participă Regina, principele Charels, soţia Camilla, William şi Harry. Nu se ştie dacă anul acesta ducii de Sussex au de gând să organizeze o petrecere diferită pentru stafful de la Frogmore Cottage.
Decorările nu vor mai fi cele tradiţionale
Dintotdeauna decorările de sărbători ale familiei regale sunt un îndemn spre tradiţie, plecând de la giganticul brad de Crăciun de la St.George's Hill al castelului Windsorilor. După cum spunea Meghan într-un vechi interviu din 2015, ea preferă să adauge mereu o amprentă personală decorărilor de Crăciun.
Nu vor avea bucătarul regal
În fiecare an bucătarul regal este cel care se ocupă de mâncărurile servite în timpul sărbătorilor de Crăciun, iar anul acesta nu va face excepţie, în frunte cu prea obişnuitul curcan, protagonistul mesei. Dacă însă ducii de Sussex vor merge la casa mamei Doria, este improbabil ca Harry şi Meghan să aibă la dispoziţie un bucătar regal pentru bucatele din care se vor ospăta de sărbători, după cum relatează Corriere della sera.