Nicușor Dan și Simion, despre legalizarea căsătoriilor gay

Nicușor Dan și Simion, despre legalizarea căsătoriilor gayLGBTQ. Sursa foto: pixabay

Tema legalizării căsătoriilor între persoane de același sex a fost unul dintre subiectele centrale ale dezbaterii prezidențiale dintre George Simion și Nicușor Dan, organizată de Euronews România.

Cei doi candidați au vorbit despre drepturile comunității LGBTQ+ și recunoașterea parteneriatului civil.

Nicușor Dan: Societatea trebuie să decidă

Nicușor Dan a subliniat că este nevoie de o legislație care să ofere drepturi și protecție legală atât cuplurilor de același sex, cât și celor necăsătorite, inclusiv persoanelor în vârstă care aleg să nu se căsătorească.

„Este o chestiune cu privire la parteneriatul civil, adică la drepturile pe care le au persoanele din cupluri de același sex sau persoanele în vârstă care aleg să nu se căsătorească.

Este o dezbatere dacă trebuie să fie un parteneriat civil sau o lege legată de moștenire, dar este o alegere pe care societatea trebuie să o facă”, a explicat Nicușor Dan.

El a subliniat că România trebuie să adopte o legislație care să recunoască aceste drepturi, dar că decizia finală trebuie să aparțină societății.

„Este important ca această dezbatere să fie purtată deschis, fără prejudecăți, și să reflecte voința cetățenilor”, a adăugat Nicușor Dan.

George Simion si Nicusor Dan

George Simion si Nicusor Dan. Sursa foto: INQUAM/Mălina Norocea

Simion: Căsătoria este doar între un bărbat și o femeie

George Simion a susținut că România este o țară creștină și că instituția căsătoriei trebuie să rămână rezervată exclusiv cuplurilor heterosexuale.

„În România, o țară creștină, căsătoria are loc între un bărbat și o femeie. Nu am semnat niciunde să renunțăm la această chestiune.

Va rămâne câtă vreme voi fi eu la conducerea țării, căsătoria rămâne între un bărbat și o femeie.

Dacă va exista o majoritate care să ceară drepturi pentru cupluri gay, vom respecta opinia majoritară. Nu este dreptul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să decidă”, a punctat liderul AUR.

Simion a respins ideea de căsătorii între persoane de același sex, afirmând că acestea nu ar trebui legalizate în România.

„Să se căsătorească la ei acasă, în Olanda, în Franța, în Italia, nu în România. Familia e alcătuită dintr-un bărbat și o femeie.

E treaba fiecăruia ce face în dormitorul lui, dar societatea în România trebuie să aibă la bază doar o căsătorie dintre un bărbat și o femeie”, a declarat Simion.

Poziția față de referendumul pentru familie

Ambii candidați au declarat că au votat la referendumul pentru familie, desfășurat anterior în România.

George Simion a afirmat că a susținut familia tradițională, subliniind necesitatea sprijinirii familiilor monoparentale și a părinților care își cresc singuri copiii.

„Categoric, am votat da. Categoric trebuie să susținem familiile monoparentale, trebuie să susținem mamele care își cresc singure copiii, trebuie să susținem tații care își cresc singuri copiii”, a declarat Simion.

Pe de altă parte, Nicușor Dan a confirmat că a votat, dar a refuzat să își exprime public opțiunea.

„Am participat la referendum, adică am votat. Am spus și atunci, spun și acum, nu am comunicat public cum am votat.

Cred că a fost o tensiune legitimă în societate între două puncte de vedere diferite și cred că într-o situație de tensiune legitimă e nevoie de oameni care să fie mediatori între o poziție și cealaltă”, a explicat acesta.