Nicușor Dan: „Securitatea României nu va fi diminuată”. Prima reacție după decizia SUA de a retrage o parte dintre soldații americani

Nicușor Dan: „Securitatea României nu va fi diminuată”. Prima reacție după decizia SUA de a retrage o parte dintre soldații americaniNicușor Dan, discurs la Iași de Ziua Armatei Române. Sursa foto: Captură video Facebook

Președintele Nicușor Dan reacționează la decizia SUA privind retragerea parțială a trupelor americane din România. Șeful statului afirmă că securitatea flancului estic rămâne solidă, iar forțele europene vor compensa retragerea.

Reacția președintelui după decizia luată de SUA

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis marți seară prima reacție oficială după anunțul că SUA își retrag o parte din trupele americane staționate în România.

Într-o postare publicată pe conturile sale oficiale de pe rețelele sociale, șeful statului a precizat că decizia Washingtonului nu înseamnă o diminuare a angajamentului SUA față de flancul estic al NATO, ci o revenire la nivelul forțelor americane dinaintea invaziei ruse asupra Ucrainei.

„Prin redimensionarea forței rotaționale care opera și în România, prezența trupelor americane din România revine, de fapt, la nivelul dinaintea războiului din Ucraina. Descurajarea amenințărilor de pe flancul estic al NATO este compensată de suplimentarea consistentă de echipament militar și de creșterea prezenței forțelor europene, în deplin acord cu partenerul american”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a subliniat că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite „rămâne solid” și că infrastructura militară dezvoltată împreună în ultimele două decenii va continua să funcționeze la capacitate deplină.

„Securitatea României și a flancului estic nu va fi diminuată”

În același mesaj, șeful statului a insistat asupra faptului că România nu pierde din capacitatea de apărare, iar bazele strategice construite alături de americani – la Deveselu, Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu – vor rămâne active și complet echipate.

„Securitatea României și a flancului estic nu va fi în niciun fel diminuată. Parteneriatul strategic între România și SUA rămâne în aceiași parametri. Infrastructura strategică dezvoltată împreună la Deveselu, Câmpia Turzii și Kogălniceanu va continua să fie pe deplin operațională. Trupe americane vor continua să fie localizate în aceste baze, iar transferul de echipament militar va continua”, a precizat Nicușor Dan.

Potrivit Administrației Prezidențiale, România a fost informată oficial despre această decizie încă de la începutul săptămânii, în același timp cu ceilalți aliați NATO de pe flancul estic.

MApN: România și aliații au fost informați din timp

Ministerul Apărării Naționale a confirmat, într-un comunicat transmis miercuri dimineață, că a fost informat de partenerul american cu privire la „redimensionarea unei părți a trupelor dislocate pe flancul estic al NATO”, inclusiv la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, unde se află cel mai mare contingent american din țara noastră.

„Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA.

Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu. Decizia era așteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american”, a precizat MApN.

Ministerul a mai explicat că redimensionarea face parte dintr-un proces mai amplu de reașezare a resurselor militare americane, în special spre zona Pacificului, fără impact negativ asupra capacităților de apărare ale NATO în regiune.

Ionuț Moșteanu: „Capacitățile strategice rămân neschimbate”

La scurt timp după comunicatul oficial, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a oferit declarații de presă în care a explicat contextul și efectele deciziei americane.

„Rămân neschimbate capacitățile strategice din România. Infrastructura și echipamentele rămân aici. Este vorba doar despre o ajustare a efectivelor rotaționale, nu despre o retragere în sensul propriu al cuvântului”, a declarat Moșteanu, citat de Digi24.ro.

Întrebat de ce Ministerul Apărării nu a anunțat public această informație mai devreme, ministrul a explicat că era planificată „o sincronizare între anunțurile României și ale partenerilor americani”.

„Urma să fie o sincronizare între anunțuri. Azi noapte a apărut informația pe niște surse, înainte de comunicatul oficial al Pentagonului. România a respectat protocolul de comunicare aliat”, a adăugat Moșteanu.

Oficialul a confirmat că, după această redimensionare, în România vor rămâne aproximativ 1.000 de soldați americani care vor continua să opereze în baza de la Mihail Kogălniceanu și în celelalte facilități NATO.

Ionuț Moșteanu

Ionuț Moșteanu. Sursă foto: Facebook

Reacții internaționale după decizia luată de SUA

Decizia de reducere a prezenței militare americane a fost confirmată anterior de Kyiv Post, care a citat trei oficiali americani și europeni. Potrivit publicației, Pentagonul intenționează să retragă „un batalion” – adică între 700 și 1.000 de militari – din România, ca parte a unei strategii mai largi de realocare a resurselor către zona Indo-Pacific.

CNN și Reuters au relatat că această ajustare este una temporară și că nu vizează desființarea bazelor americane din România, ci doar modificarea rotației trupelor desfășurate.

În prezent, România găzduiește aproximativ 1.700 de militari americani, majoritatea la Mihail Kogălniceanu, dar și la Deveselu – unde se află sistemul antirachetă Aegis Ashore – și la Câmpia Turzii, unde sunt detașamente aeriene aliate.

1 comentarii

  1. IlieCanciok spune:

    Nenea Nicu nu e vina ta. TU nu intelegi nimic. In Alaska s-a convenit cedarea influientei asupra Romaniei catre USA