Nicușor Dan: Concursurile şi puterea preşedinţilor de instanţă necesită reformă

Nicușor Dan: Concursurile şi puterea preşedinţilor de instanţă necesită reformăSursa foto: Facebook/Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, la Londra, în faţa românilor care l-au întâmpinat cu pancarte şi steaguri, că intenţionează să ofere spaţiu de exprimare atât celor care reclamă abuzuri în sistemul de justiţie, cât şi celor care se consideră vizaţi de aceste acuzaţii, urmând ca ulterior să aibă loc o dezbatere şi eventuale modificări legislative.

Românii prezenţi purtau pancarte cu mesajul „Hoţii prinşi, nu prescrişi” şi i-au transmis şefului statului că l-au susţinut „din toată inima” şi că aşteaptă, la rândul lor, susţinere. În timpul întâlnirii, aceştia au scandat: „Nicuşoare nu mai sta, apără Justiţia”.

Nicușor Dan a anunțat schimbări, dar nu într-o săptămână

În cadrul discuţiei, un participant l-a întrebat pe preşedinte dacă poate interveni pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii pentru a contribui la o justiţie mai dreaptă şi mai corectă.

Nicuşor Dan a afirmat că abordarea sa vizează o dezbatere mai amplă: „Dăm microfon tuturor celor care reclamă abuzuri, după care vom da microfon celor care se vor apăra. Şi o să avem o dezbatere, să modificăm, dar nu vreau să facem asta într-o săptămână, în zece zile, în două luni, aşa, ca să fie ceva stabil”.

Despre numirea Liei Savonea la Înalta Curte

Şeful statului a fost întrebat şi ce părere are despre faptul că Lia Savonea a ajuns în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu trei luni înainte de concursul stabilit şi înainte de alegerile prezidenţiale, astfel încât preşedintele ales să nu poată avea un cuvânt de spus.

„Oricum nu am, conform legii. Ştiţi că nu am, conform legii. Deci că s-a organizat cu trei luni înainte sau că s-a organizat cu trei luni după, într-adevăr a fost o ilegalitate. Dar întrebarea este de ce nu a avut doamna Savonea contracandidat. Pentru că peste trei luni s-ar fi întâmplat aceleaşi lucruri”, a spus Nicuşor Dan.

Lia Savonea

Lia Savonea. Sursa foto: Arhiva EVZ

El a explicat că, în cadrul CSM, unii candidaţi s-au implicat mai activ în campania electorală internă şi au fost aleşi, în timp ce alţii nu au candidat: „Este o chestiune şi de corp profesional, pentru că oamenii ăştia din CSM, aşa cum sunt ei, au fost aleşi de colegii lor, a fost o campanie electorală în interiorul profesiei. Unii şi-au făcut campanie şi au fost aleşi, alţii nu şi-au făcut campanie şi poate au fost mult mai buni decât ăia care sunt, dar nu au candidat”.

„Preşedinţii de instanţă au multă putere, mult prea multă”

Preşedintele României a mai declarat că în justiţie „se vor întâmpla nişte lucruri”, însă a atras atenţia că schimbările nu vor fi rapide şi că aşteptările trebuie calibrate în timp.

Nicuşor Dan a vorbit şi despre rolul conducerii instanţelor: „Preşedinţii de instanţă au multă putere, mult prea multă şi asta e chestiune legislativă”. El a criticat actualul sistem de concursuri, arătând că acestea sunt bazate pe lucrări şi pe un interviu „evident subiectiv”, ceea ce face ca unii magistraţi competenţi să nu promoveze sau să nu mai participe deloc la concursuri.

Despre acuzaţiile din justiţie: „Când afirmi nişte lucruri, trebuie să le şi dovedeşti”

Preşedintele a recunoscut existenţa unor probleme în sistemul judiciar, dar a insistat pe importanţa probelor: „Avem nişte probleme în sistemul de justiţie, dar în justiţie, când afirmi nişte lucruri, trebuie să le şi dovedeşti. Multă lume mi-a spus că e aşa, dar trebuie să venim şi cu probe”.

Nicușor Dan a insistat că procesul de consultare şi eventualele modificări vor avea loc într-un interval de timp mai lung, pentru a asigura stabilitate şi coerenţă.

Ne puteți urmări și pe Google News