Nicole Cherry: ,,Am iubit, dar fără căsătorie. Nici nu am rămas la el acasă”

Nicole Cherry: ,,Am iubit, dar fără căsătorie. Nici nu am rămas la el acasă”

A crescut sub lumina reflectoarelor, iar de acum Nicoleta Ghinea, mult mai cunoscută ca Nicole Cherry, este o tânără cu o carieră solidă care trăiește prima iubire tot în atenția publicului.

La începutul lunii, Cherry a recunoscut că a intrat într-o relație. Teo, tânărul care i-a furat inima artistei, deține un brand de haine.

Fericită, dar se teme de suferințe

La doar 19 ani, vedeta știe sigur care sunt pașii pe care vrea să-i facă într-o relație. Până acum nu a rămas acasă la iubitul ei și nici invers. Răspunsul îl dă chiar ea: se teme de suferință. ,,Până la 20 de ani, chiar puțin peste, este o perioadă critică. Nu am rămas la iubitul meu acasă și nici el la mine, mi se pare prea devreme. Am învățat din experiențele surorii mele, care este mai mare și care a suferit din dragoste. La 19 ani nu te poți arunca așa într-o relație. Te atașezi prea tare și apoi suferi”, spune vedeta, insinuând că nu au petrecut nicio noapte împreună.

Carlla, un exemplu

Cherry are un exemplu în familie, pe sora ei, Carlla Ghinea. Cu toate că diferența dintre cele două nu este atât de mare, cei șase ani care le despart par suficienți de importanți. ,,Pentru mine, Carlla este un exemplu, ea a trecut deja pe la vârsta mea”, spune Nicole. Sora artistei este pasionată de machiaj și este make up artist de o perioadă de timp.

Îl ajută pe iubit la promovare

De când este în muzică, Cherry și-a făcut suficienți prieteni la fel de cunoscuți ca ea, iar asta o ajută în aceste zile. Afacerea cu haine a lui Teo a beneficiat de relațiile cântăreței care le-a oferit hanorace și alte piese vestimentare celor cu care se cunoaște, bineînțeles, nume sonore din media.

 

Ne puteți urmări și pe Google News