Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor: Orice soluție este acceptată

Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor: Orice soluție este acceptatăNicolae Ciucă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, a făcut o serie de precizări în privința comasării alegerilor. În primul rând, aflăm de la al doilea om în Stat că această chestiune va fi tranșată de fiecare partid din Coaliție în forurile de conducere.

Comasarea alegerilor este un subiect intens discutat în spațiul public. Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, a făcut o serie de clarificări în acest sens. Liberalul a precizat că această chestiune trebuie decisă în Coaliția de guvernare.

Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor

Liderii partidelor de guvernământ, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt presați de filialele din teritoriu să stabilească cât mai repede calendarul algerilor, astfel încât membrii din teritoriu să poată stabili strategia în campaniile locale. Decizia comasării alegerilor va fi luată de membrii forurilor de conducere ale partidelor.

Cei doi lideri vor merge în fața birourilor de conducere pentru a cere mandat din partea membrilor pentru a discuta forma alegerilor, după care decizia va fi prezentată electoratului.

Nicolae Ciucă, anunț despre comasarea alegerilor

Nicolae Ciucă. Sursă foto: Facebook

Performanțele guvernării Ciucă

La capitolul performanțe, Nicolae Ciucă a evidențiat creșterea economică a României. În timpul guvernării liberale Produsul Inter Brut al României a crescut cu 47 miliarde, fiind de altfel pentru prima dată când un Guvern post-decembrist a depășit prognoza.

O altă performanță invocată de președintele PNL o reprezintă rata mare de absorbție a fondurilor europene. Cifrele înaintate de al doilea om în Stat se apropie de 90%.

„Nu pot sa uit că în timpul guvernării mele economia a crescut cu 4,7%, PIB-ul a crescut cu 47 miliarde, peste așteptări. A fost pentru prima dată când am depășit prognoza. Absorbție de 90% a fondurilor europene”, a adăugat fostul premier.

alegerile europarlamentare

Alegerile europarlamentare. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Nicolae Ciucă: „Avem nevoie de modernizarea administrației”

Cu aceste date pe masă, fostul premier sancționează criticile aduse Partidului Național Liberal. Critici pe care le ignoră complet. „Niciodată nu am intrat în jocul replicilor politice. Am considerat că e bine sa nu fac parte din filmul asta, nu îmi doresc.

Mi-a plăcut și îmi place să fac parte dintr-un film cu onestitate, cu lucruri bune pentru români. România are nevoie și de alți actori. Fiecare cu filmul nostru”, potrivit Prima TV.

În ceea ce privește viitoarele proiecte, președintele liberalilor consideră ca fiind prioritat modernizarea administrație, fie prin digitalizare fie prin alt tip de politici publice.