Politica
Nicolae Ciucă a discutat cu Manfred Weber. Principalul subiect, aderarea României la Spațiul Schengen
- Andra Puiu
- 31 octombrie 2022, 18:52
Nicolae Ciucă a avut o conversație telefonică cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European. Cei doi politicieni au discutat în legătură cu aderarea României la Spațiul Schengen.
Nicolae Ciucă a discutat telefonic, astăzi, 31 octombrie, cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, PPE. Șeful Guvernului a încurajat continuarea demersurilor pentru susținerea aderării României la Spațiul Schengen. În același timp, prim-ministrul a continuat să spună că toate familiile politice din care fac parte și partidele din țara noastră vor fi aliniate pentru ca România să fie ajutată în ceea ce privește aderarea la Schengen.
„Toate familiile politice europene în care sunt reprezentate partide românești vor fi aliniate pentru a ajuta țara noastră să ajungă acolo unde merită! Este cu atât mai important, cu cât Raportul misiunii voluntare de evaluare a pregătirii României pentru aderarea la spațiul Schengen este unul pozitiv, care reconfirmă că îndeplinim deplin standardele necesare aderării”. Liderul PNL a avut mai multe discuții, în ultima perioadă, cu nume mari din politica europeană pentru a grăbi intrarea țării noastre în Schengen.
Promisiunile lui Manfred Weber pentru România
Weber i-a oferit asigurări lui Nicolae Ciucă în ceea ce privește Schengen cu România. În acest context, președintele PPE susține că acest lucru rămâne un obiectiv major atât pentru conducere, cât și pentru întregul Partid Popular European. Așadar, „Eforturile vor continua!”.
Cei doi politicieni au discutat și despre situația din Ucraina. În acest context, prim-ministrul a reconfirmat sprijinul țării noastre față de Kiev. De asemenea, liderul PNL a mai adăugat că România a luat toate măsurile necesare pentru ca transporturile de cereale să fie realizate într-un flux neîntrerupt.
În ceea ce privește refugiații din Ucraina, prim-ministrul a afirmat că țara noastră a gestionat această problemă foarte bine. Acest lucru s-a întâmplat fie în cazul celor care au tranzitat țara în drumul lor spre alte state, fie în cazul celor care au dorit să primească ajutor și să rămână pe teritoriul României. În final, Nicolae Ciucă a precizat că „Ne dorim o Europă fără bariere, mai ales când toate standardele obiective sunt atinse!”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a PNL.
Recomandările noastre