Klaus Iohannis, în cele două mandate de președinte al României, a consolidat o relație de încredere cu SUA. O mișcare politică începută timid de Ion Iliescu în al doilea mandat, continuată în forță de Traian Băsescu, care va trebui să aibă o variantă viabilă și din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024. Când opțiunea Licuriciului Cel Mare va conta enorm.

Am mai spus în câteva apariții televizate că bătălia pentru alegerile prezidențiale va fi dată din perspectiva conflictului dintre Ucraina și Rusia. Un eveniment militar cu implicații uriașe pentru continentul european, dar care pune România într-o perspectivă nouă. Ca urmare a politicii duse de România în ultimii 20 de ani, alianța cu Statele Unite ale Americii, poziționarea ca un partener de încredere, a adus beneficiile unei umbrele de securitate unice în istorie, cum le place ziariștilor transformați în analiști militari să spună. Numai că orice are un cost...

Apartenența la NATO ne poziționează pe granița de est a alianței militare în proximitatea Rusiei, ceea ce ne transformă într-un obiectiv extrem de interesant pentru analiștii Pentagonului. Care urmăresc cu atenție și îngrijorare manevrele Rusiei în Republica Moldova și evoluțiile pro-Kremlin ale unor analiști politici cunoscuți din România. Ce au ecou în rândul oamenilor obișnuiți, cu atât mai mult cu cât perspectivele unei crize economice sunt o realitate de zi cu zi.

Numai că în România se desfășoară o campanie elctorală permanentă, iar finalul unor alegeri nu este decât prilejul declanșării unei noi campanii de imagine. Ceea ce face ca politica să fie un subiect de consum intens, cu pasiunile aferente. Iar întrebarea principală este cine va candida la alegerile prezidențiale din 2024.

Cine va conta?

Am auzit vehiculate numele lui Nicolae Ciucă, din partea PNL, ale lui Andrei Marga din partea AUR, Ludovic Orban ar vrea și el dar nu prea are partid, Laura Codruța Kovesi, nu prea are chef, dar îi are pe francezii care o împing din spate, Eduard Hellvig este amintit în toate discuțiile bine informate și tot așa. Ca să nu mai zic că zilele trecute am văzut discursul secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană de la o reuniune a ASE. Extrem de elaborat, prezenta o viziune, un program economic cu accente naționale, din partea unui om care activează în cea mai înaltă poziție într-o structură internațională de la Corneliu Mănescu încoace.

Cine va conta? Aici o să reiau o poveste mai veche, cunoscută de cei care au fost implicați în alegerile din 2004, valabilă în campania din 2009, dar și în cea din 2014. Așa cum spuneam potențialul strategic și militar al României este extrem de important, mai ales pentru deceniile ce vor marca generația noastră. Iar aici, Licuriciul Cel Mare va avea un cuvânt greu de spus. Într-o analiză simplă, Licuriciul va avea de ales între un fost ambasador în SUA/secretar general adjunct al NATO și un general de armată /fost șef al armatei și al unei unități combatante în Afganistan. Oameni care dau garanția unei continuități strategice. Și o certitudine a angajamentului militar, un subiect delicat în istoria României.

Repet, este o analiză simplă, fără a avea datele concrete date de sondaje de opinie, judecând doar din perspectiva anilor de conflict cu Rusia și a crizei economice. Bineînțeles că o eventuală intrare în arena politică a directorului SRI, Eduard Hellvig va modifica datele ecuației, dar calcul Licuriciului va fi același.

Cine este și de unde vine povestea cu Licuriciul Cel Mare?

În anul 2005, cu trei zile înainte de o întâlnire a lui Traian Băsescu cu Clubul Român de Presa, cotidianul „Gardianul”, deținut de SOV și manageriat de Sorin Roșca Stănescu, îl ataca violent pe președinte. Directorul cotidianului amintit, Gabriel Stanescu, semna un articol în care relata o serie de afirmații pe care Traian Băsescu le-ar fi făcut într-o noapte din luna mai a anului 2005.

În articolul semnat de Gabriel Stanescu era consemnată cu o „declaratie” pe care Președintele Basescu ar fi făcut-o acolo: „Întrebat de ce ține atât de mult la Axa Washington-Londra-București și nu este adeptul unor relații la fel de apropiate cu partenerii tradiționali, Franța și Germania, Traian Băsescu a afirmat râzănd: Decât să sug... la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug... la un licurici mai mare”!.

Poate că nu este nimic adevărat în această poveste, mai ales că venea în contextul în cate Traian Băsescu îl acuza pe SRS că l-a amenințat la telefon, dar “filosofia” rămâne valabilă. Și în 2024.