Britanicii, bombardați de Hitler cu mii de bombe, au ales să nu-și părăsească casele. Românii, furați de ei înșiși, după ce i-au prădat străinii secole de-a rândul, aleg duminică. Probabil, la fel de prost ca mai înainte. A câta oară și pentru ce?

Pe 9 noiembrie 1942, la un prânz oferit de Primarul Londrei, prim-ministrul de la acea vreme, Winston Churchill, a ținut un discurs care lasă posterității una dintre cele mai memorabile alocuțiuni. Se terminase asediul aerian asupra Bătrânului Albion. Contrar tuturor așteptărilor cetățenii britanici nu părăsiseră, în haos, orașele. Dacă, la început, scenariul de evacuare al Londrei presupunea că undeva între unu și trei milioane de oameni vor migra către nordul insulei, datele arată că, în lunile care au urmat bombardamentelor, doar câteva zeci de mii au plecat. Îndărătnici, britanicii au rezistat. Îndărătnic, au refuzat să-și părăsească „Orașul”. Mai exact Londra. Sentimentul victoriei îi umplea pe unii de euforie. Ciuma nazistă fusese, pentru moment, respinsă. Spune Churchill: „Germanii au primit înapoi  […] foc și oțel pe care, atât de des, l-au oferit altora. Dar acesta nu este sfârșitul. Nici măcar nu este începutul sfârșitului. Dar este, poate, sfârșitul începutului”.

Poate că țara s-a vândut. Oamenii încă nu

Noiembrie 2014 marchează un sfert de secol de la începutul sfârșitului dictaturii comuniste în România. Cu bune, cu rele, la finele zilei de mâine, vom ști cine conduce, pentru următorii cinci ani, țara. Țipător cum pare, demonetizat cum este, viitorul administrației democratice de la București n-ar trebui să lase rece pe nimeni care posedă cetățenie română sau este interesat, măcar romantic, de ce se petrece în această parte a Europei. Pentru că, atunci când omenirea s-a scufundat în întuneric, a fost interesul unei mâini de oameni de stat care a păstrat umanitatea deasupra negurii. A mai fost și dezinteresul care a scufundat-o în haos!

Toți analiștii politici, bine blindați în spatele cifrelor și aparenței neutralității, proorocesc că prezența la urne va fi sub cea din turul întâi. Fundamental pentru păstrarea drepturilor și libertăților oamenilor, însă, este ca indiferent ce șef de stat vom avea de mâine, el să fie reprezentativ pentru dorința și doleanța unei majorități a votanților. Aici, sentimentele diverselor pături sociale sunt contradictorii. S-a vorbit de secera roșie care-a izolat Ardealul. S-a vorbit că Transilvania, dacă unul dintre candidați ajunge președinte, se va rupe de România. Tema naționalistă, ca și în urmă cu 14 ani, a fost fluturată pe la nasul unora grabnici să dea o reacție viscerală, deci boantă, că „nu ne vindem țara”. Trist, îi anunțăm, că țara a fost vândută deja. Dar mulți oameni nu sunt și n-au fost de vânzare. Și cei mai mulți oameni continuă să trăiască aici. N-au părăsit „Orașul”.

Noi scriem despre ceea ce suntem

Dar românii și-au părăsit, într-o bună măsură, semenii. Crima indiferenței e ceea ce motivează, de peste o sută de ori pe an, articolele ziariștilor de bună-credință. Scriem despre bătrâni abandonați în case și lăsați să moară. Scriem despre violență domestică și despre oameni tineri prinși în capcana discriminării. Scriem despre ce face alcoolul din om și despre ce face omul din alcool, mai exact trăscău, băutură, rachiu și tescovină ieftină. Scriem despre copiii abuzați sexual și despre cum Statul îi lasă, de multe ori, în plata Domnului. Despre cum bolnavii de schizofrenie uneori sfârșesc prin a-și omorî membri ai familiei, sau despre cum depresia netratată este, poate, cel mai important morb al modernității. E un vraf din ce în ce mai mare de observații privind sănătatea psihică a poporului român și, din păcate, nu e nimic bun.

Orice s-a discutat anul acesta pe agenda electorală, mai puțin ceea ce este important. Veșnic sub asediul corupției și corupților, potentații politici ai momentului s-au întrecut în a-și arunca pisica unul altuia despre cine, cât, cum și mai ales când a furat. Că doar „ce” a furat știm. A apărut în presă. S-au furat păduri. S-au furat fonduri. S-au furat voturi. În mod unic pentru România inclusiv voturile morților. De dincolo de zi străbunii noștri, aparent, vor fi continuat să fie invocați ca făcând parte dintr-o anumită culoare electorală. Și ca într-un cor al nebunilor reminiscenți ai secolului trecut, pe când începea Primul Război Mondial, nimeni nu are voie să fie nevinovat. „Corupții voștri!” – strigă unul. „Bai ai voștri!” – strigă celălalt. „Dar noi, majoritatea? Dar noi, 20 de milioane de oameni care NU suntem corupți, care NU suntem hoți, bandiți, pungași, escroci? Noi suntem cei împinși în apatie și în refuzul de-a subsemna la legitimitatea vreunuia!”. Dar poate nu în ziua votului.

Țara nebunilor fericiți

Articolele sussemnaților din Evenimentul zilei nu sunt doar pentru cei a căror suferință o pictăm. Nu sunt, oricât s-ar suspiciona, pentru traficul unui ziar care rezistă foarte bine și fără piese clar-obscure despre sănătatea mintală. Am sperat că nu doar cei de dedesubt se uită, ci mai ales cei de deasupra. Se uită și văd consecințele propriei lor nesimțiri. A propriei lor nemernicii. A propriei lor lipse de educație formală în dragoste de patrie și neam. România stă catastrofal cu sănătatea mintală. Nimeni, nici măcar cel mai răspopit psihiatru, nu va îndrăzni vreodată să provoace o atare afirmație.

În România, fiecare român are cel puțin un membru în familia lărgită care are o tulburare psihică, de la cele mai ușoare la cele mai complicate. Probleme de somn. Probleme de alimentație și obezitate îndeosebi. Probleme legate de consumul problematic de alcool. De tutun. Somn prost. Dispoziție influențată. Probleme legate de adaptarea la ziua de mâine. Semne de sărăcie cu buzunarul, sărăcie cu trupul, sărăcie cu duhul. Un președinte nu va putea schimba, singur, soarta neamului de sub dânsul. Dar, prin propria-i vrăjmășie și indiferență, o va putea adânci dacă sarabanda politică va continua să bage bani în betoane și borduri în timp ce oamenii se scurg și se sleiesc, devin nevrotici și subnutriți intelectual. Acesta nu e începutul sfârșitului. Dar poate, doar poate, este sfârșitul începutului. Am așteptat doar 25 de ani.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru