Neutra Elveție și-a pus America în cap. La mijloc este vorba despre miliarde de dolari

Neutra Elveție și-a pus America în cap. La mijloc este vorba despre miliarde de dolari

Oficialii Băncii Naționale din „Țara Cantoanelor” au răspuns dur la criticile venite de peste ocean, din Statele Unite ale Americii.

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a anunţat că nu-şi va modifica politica monetară, chiar dacă Departamentul Trezoreriei din Statele Unite ale Americii (SUA) a adăugat Elveţia pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară, şi a dat asigurări că este dispusă să acţioneze agresiv pe pieţele valutare.

Răspunsul venit din Elveția

„Abordarea politicii monetare de către SNB rămâne neschimbată după publicarea raportului autorităţilor americane. În actuala situaţie economică şi în urma aprecierii semnificative a francului elveţian, SNB este decisă să intervină mult mai puternic pe piaţa valutară”, a fost anunțul făcut într-un comunicat al instituţiei financiare.

Ne puteți urmări și pe Google News

SNB şi-a exprimat dezacordul faţă de includerea Elveţiei pe lista ţărilor acuzate de manipulare valutară şi a explicat că intervenţiile valutare nu au ca scop obţinerea unor avantaje comerciale incorecte pentru exportatorii ţării sau modificarea balanţei de plăţi. „Intervenţiile pe piaţa valutară sunt necesare pentru ca politica monetară a Elveţiei să asigure condiţii monetare adecvate şi stabilitatea preţurilor”, precizează Banca Naţională a Elveţiei.

S-au pompat 101,72 de miliarde de dolari

Banca Naţională a Elveţiei a spus, recent, că în prima jumătate a anului a utilizat nu mai puțin de 90 de miliarde de franci elveţieni (101,72 miliarde de dolari) pentru a contracara tendinţa de apreciere a monedei naţionale în perioada pandemiei de Covid-19. Este vorba de un nou record în ceea ce priveşte intervenţiile Băncii Naţionale a Elveţiei pe pieţele valutare şi de asemenea este mai mult decât a cheltuit SNB pentru a cumpăra valută în ultimi trei ani.

Însă SNB argumentează că intervenţiile sunt foarte importante pentru a preveni deflaţia în urma aprecierii masive a francului elveţian. Moneda Elveţiei este văzută ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, datorită excedentului de cont curent masiv al ţării. Aceste evoluţii forţează SNB să intervină în mod regulat pentru a limita aprecierea francului şi a proteja economia ţării dependentă de exporturi.

sursa: Agerpres