Netflix dă lovitura cu serialul fenomen. Data la care va avea loc premiera

Netflix dă lovitura cu serialul fenomen. Data la care va avea loc premiera Platforma de streaming. Sursa foto: aboutnetflix.com

România. Apare un nou sezon al serialului Squid Game - Jocul Calamarului pe Netflix. Sezonul doi va apărea pe 26 decembrie 2024 , iar sezonul 3 (ultimul) va avea premiera în 2025, a anunțat Hwang Dong-hyuk, producătorul executiv, scenaristul şi regizorul serialului.

Apare un nou sezon al serialului Squid Game

El a declarat că serialul a dezlănţuit o reacţie incredibilă pe tot globul și că este foarte fericit că oamenilor le-a plăcut primul sezon. Producătorul a spus că următoarele sezoane vor veni cu mari surprize. „Au trecut aproape trei ani de când sezonul 1 al serialului a dezlănţuit o reacţie incredibilă pe tot globul şi de când s-au întâmplat multe lucruri extraordinare. Sunt încântat să văd că sămânţa plantată, din care s-a născut Jocul Calamarului, creşte şi dă roade până la sfârşitul acestei poveşti”, a spus creatorului universului Squid Game.

Ce se întâmplă în sezonul doi

În sezonul doi este în prim plan jucătorul 456, care rămâne hotărât să găsească oamenii din spatele jocului şi să-l oprească. Folosind averea câştigată pentru a-şi finanţa căutarea, Gi-hun se apucă să-l caute pe bărbatul în costum care joacă ddakji în metrou. Pentru a pune capăt jocului, trebuie să reintre în competiţie. Personajul principal va întâmpina multe situații dificile.

Regizorul a fost premiat

Regizorul Hwang Dong-hyuk, primul asiatic care a primit premiu pentru cea mai bună regie la cea de-a 74-a ediţie a Primetime Emmys, pregătește un sezon cu mai mult adrenalină și situații neprevăzute. Lee Jung-jae, Lee Byung-hun, Wi Ha-jun şi Gong Yoo vor juca în sezonul doi alături de Yim Si-wan, Kang Ha-neul, Park Gyu-young, Lee Jin -uk, Park Sung-hoon, Yang Dong-geun, Kang Ae-sim, Lee David, Choi Seung-hyun, Roh Jae-won, Jo Yu-ri şi Won Ji-an.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul sezon al serialului a fost în topuri luni întregi atât în România, cât și în alte țării. Fanii au cerut cu disperare un nou sezon, iar pe 26 decembrie urmează să-l primească. După primul sezon, cineaștii au făcut grupuri pe rețelele de socializare pentru a analia ce se întâmplă în serialul fenomen.

Revista presei