Netflix a eșuat lamentabil. Mari probleme, milioane de utilizatori sunt fierți. Meciul s-a încheiat
- Mădălina Sfrijan
- 16 noiembrie 2024, 08:01
Update. Jake Paul a câștigat, fără probleme, duelul cu Mike Tyson, în urma unei decizii unanime a celor trei arbitri (79-73, 79-73, 80-72). Fostul campion mondial a pus probleme doar în prima rundă, după care Youtuber-ul devenit boxer profesionist a dominat meciul și a câștigat.
Știre inițială
Meciul de box Mike Tyson - Jake Paul s-a încheiat. De altfel, disputa din ring a fost așteptată de milioane de fani. Netflix a cumpărat drepturile pentru a difuza această gală. Platforma s-a confruntat cu mari probleme de transmisie, fiind blocată minute în șir. Fanii și-au arătat nemulțumirea pe rețelele de socializare. Dincolo de acest aspect, numeroase voci susțin că meciul ar fi fost organizat strict pentru a-i suplimenta veniturile lui Tyson.
Probleme pentru platforma Netflix. Cum se desfășoară meciul dintre Mike Tyson și Jake Paul
Cu un trecut tumultos în spate, Tyson a decis să se lupte din nou în fața milioanelor de fani. În 1986, el a devenit cel mai mai tânăr campion la categoria Supergrea, la 20 de ani, după ce a a câștigat centura WBC.
Organizarea galei a stârnit controverse și dezbateri în lumea sportului. Duelul are loc pe stadionul T&T din Arlington, Texas.
Ajuns la vârsta de 58 de ani, boxerul legendar Mike Tyson se luptă cu Jake Paul (27 de ani). Acesta din urmă a devenit popular prin prisma videoclipurilor sale de pe Youtube.
Încă din prima parte a duelului, platforma Netflix se confruntă cu probleme de transmisie.
Postările legate de acest inconvenient au explodat pe internet.
Duel așteptat de milioane de fani
Paul a reușit să își domine adversarul, însă Mike Tyson se bucură de încurajările publicului. Boxerul IRoy Jones Jr. susține că marele campion nu se află în cea mai bună formă.
„Picioarele lui Mike nu arată bine. M-am duelat cu el și nu l-am văzut niciodată să își muște proteza așa”, a spus el, arată BBC Sport.
De altfel, rezultatele lui Paul sunt vizibile și în statistici. În a doua parte a luptei, acesta a dat un număr dublu de pumni.
Presa de peste Ocean l-a prezentat pe fostul campion ca fiind „vizibil obosit”. În plus, meciul a fost catalogat drept „Trist de privit”, potrivit The Guardian.
Mike Tyson a pierdut lupta
Legendarul campion a pornit cu mari speranțe în meci, însă nu a reușit să își mențină poziția până la final. Paul a fost desemnat învingător.
Unul dintre cei mai cunoscuți pugiliști din lume are în spate 50 de victorii și 6 înfrângeri. În 2005, el a decis să se retragă din lumea boxului, după ce a pierdut în fața lui Kevin McBride. Mike Tyson a luat decizia de a se retrage la vârsta de 38 de ani.