Nepotul lui Piedone, nuntă la restaurantul lăudat de fostul șef ANPC
- Alex Ichim
- 25 iulie 2025, 17:12
Piedone. Sursa foto Inquam Photos / Octav Ganea
Nepotul lui Cristian Popescu-Piedone și-a organizat petrecerea de nuntă la un restaurant de lux, pe care fostul șef ANPC îl lăudase, cu o lună înainte de eveniment. ”Bucătăria este ca un templu”, spunea Piedone despre restaurantul controlat, într-o postare pe pagina lui de Facebook. Această stranie coincidență este remarcată într-o anchetă jurnalistică, realizată de Snoop.ro.
Nepotul, city manager la Sectorul 5
Legătura dintre Popescu - Piedone și nepotul său, Iulian Cârlogea, este una importantă. Tânărul - care este fiul surorii lui Piedone - ocupă poziția de city-manager la Primăria Sectorului 5. Instituția este condusă, în prezent, de Vlad Popescu - Piedone, fiul fostului șef ANPC.
Iulian Cârlogea și-a organizat petrecerea de nuntă în data de 15 mai 2025, la complexul ”Lebăda Luxury Resport & Spa” din Delta Dunării.
Cu o lună mai devreme, respectiv la data de 10 mai 2025, ANPC a efectuat un control al complexului. Misiunea de control a fost coordonată personal de Cristian Popescu-Piedone, iar la finalul verificărilor restaurantul a fost lăudat. ”Bucătăria arată ca un templu”, afirma Piedone într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Cuvintele de laudă ale lui Piedone au fost folosite de localul din Delta Dunării pentru a se promova online pe TikTok.
Legături bizare între restaurant și Primăria Sectorului 5, condusă de Piedone jr.
Patronii complexului de lux din Delta Dunării sunt și dezvoltatori imobiliari. Unul din cele mai importante portofolii ale acestora se află pe raza Sectorului 5 din București. Zonă administrativă condusă de primarul Vlad Popescu - Piedone.

Sursă: Facebook
Iulian Cârlogea are în atribuții, în calitate de city manager, și pentru activitatea de urbanism a primăriei conduse de Piedone Jr. Noua sa soție, Alina Veronica - Șerban (și ea angajată la primăria de sector), deține un apartament într-un complex rezidențial, pe care gazdele petrecerii l-au construit în Sectorul 5.
Potrivit investigației jurnalistice, proaspăta soție a city-managerului de la Sectorul 5 nu a declarat proprietatea în declarația de avere.
Strania coincidență între cazul Sinaia și restaurantul din Delta Dunării
Piedone a fost demis de la conducerea ANPC pentru că este acuzat de DNA că a anunțat un operator economic despre un control iminent.
Fostul șef ANPC neagă acuzațiile procurorilor și a contestat chiar și măsura controlului judiciar. El spune că măsura a fost dispusă la patru luni și jumătate de la presupusa faptă, fără dovezi de „perseverență infracțională”.
Investigația jurnalistică scoate în evidență o stranie coincidență între cazul Sinaia și complexul din Delta Dunării, care a găzduit nunta nepotului. Piedone a lăudat hotelul din Sinaia, despre care a spus că ”este de 200 de stele”. La fel ca și în acest caz: Piedone a lăudat public condițiile oferite de restaurantul ”Lebăda”, din Deltă.