Nu scăpăm de virus până în 2021. Ce precizări a făcut Nelu Tătaru
- Maria Dima
- 5 decembrie 2020, 08:42
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că s-ar vaccina pentru COVID-19 în mod public dacă asta ar ajuta la convingerea oamenilor că serul este sigur, el afirmând că deşi a fost realizat destul de repede, testele au fost făcute pe eşantioane mari de populaţie şi au dat rezultate bune.
Întrebat vineri seară, într-o emisiune la Antena 3, dacă s-ar vaccina public, după cum au anunţat lideri din alte ţări, Nelu Tătaru a răspuns: „Dacă ajută, da. Eu mă voi vaccina oricum".
El a adăugat că „aceste tranşe, care vin la nivelul Comisiei Europene, sunt împărţite echitabil tuturor statelor membre" ale UE.
„Nu putem să ne imunizăm decât prin boală sau făcând acest vaccin. Acest vaccin, chiar dacă a fost elaborat destul de repede, are şi siguranţă. Suntem după ani de zile de cercetări în această ştiinţă a vaccinurilor. Evaluarea s-a făcut pe eşantioane mari populaţionale, pe eşantioane care au cuprins şi pacienţi cu comorbidităţi. Evaluarea de faza III ne-a arătat că au eficacitate de 95 - 97%", a spus ministrul Sănătăţii.
În opinia sa, „până spre vară vom mai avea prezenţa acestui virus".
„În primăvară vom ajunge segmentul de populaţie generală să fim vaccinaţi. Este momentul în care vom vedea o scădere a numărului de cazuri, dar trebuie să înţelegem că acest vaccin are şi un rapel, că acest vaccin are o anumită perioadă în care dă acea componentă de anticorpi şi va trebui reevaluat în alt sezon în măsura în care evoluţia se va produce în continuare", a subliniat Tătaru.
Ministrul s-a referit şi la perioada sărbătorilor de iarnă, reafirmând că nu va exista un aşa-numit lockdown, orice măsuri urmând să fie luate punctual, la nivel local.
„Evoluţia din fiecare localitate va da şi măsura desfăşurării sărbătorilor şi a momentelor religioase. Deci ţine doar de noi să adaptăm nişte restricţii pentru a putea ca la un moment religios să putem petrece cvasinormal acel moment", a spus Tătaru.