Evenimentul Zilei > International > NATO, cu masca pe figură. Putin ordonă foc în Marea Neagră
NATO, cu masca pe figură. Putin ordonă foc în Marea Neagră

NATO, cu masca pe figură. Putin ordonă foc în Marea Neagră

Forțele rusești au lansat importante manevre în regiunea Mării Negre. În timp ce epidemia Covid-19 complică desfășurarea manevrelor de mare amploare ale NATO, Defender Europe 2020, cu mai multe etape deja anulate, Moscova își menține exercițiile militare prevăzute de ministerul rus al Apărării.

Cel puțin pentru moment: deși mai ferită de pandemie ca țările occidentale, Rusia cunoaște o creștere sensibilă a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2.

Nici un anunț despre o eventuală anulare a marii parade militare organizată la Moscova la fiecare 9 mai, pentru a sărbători victoria asupra Germaniei naziste. Nici despre anularea  „olimpiadelor militare” care vor începe în luna august și la care vor participa 6000 de militari veniți din diverse țări.

La 18 martie, cu ocazia aniversării (de către ruși, firește) a șase ani de la semnarea tratatului de anexare a Crimeei de către Rusia, forțele militare ale lui Putin au dat startul unor manevre importante.

Sâmbătă, ministerul rus al Apărării a explicat că scenariul acestor exerciții militare urmărește contracararea unei operațiuni amfibii pe coastele Crimeei.

Aceste manevre implică forțe navale, terestre și aeriene, cu sute de vehicule, tancuri, sisteme de artilerie de diferite modele (Grad, obuziere D-30, tunuri autopropulsate 2S1 Gvozdika, etc), avioane de luptă, elicoptere de atac și nave ale flotei Mării Negre.

Exercițiile au dat ocazia unei operațiuni aeropurtate care a mobilizat 1500 de parașutiști ai celei de-a 7-a divizii din Novorossisk și 15 avioane de transport Il-76, pe locurile de antrenament de la Opuk, a precizat ministerul rus al Apărării.

Ultima etapă a acestor manevre, care implică trageri de artilerie cu muniție reală, va consta în exercițiile tactice de „forță împotriva forței”, între o brigadă de apărare costieră și o brigadă de infanterie navală.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.