NATO, avertisment după amenințările privind o posibilă escaladare a Rusiei: Suntem pregătiți

NATO, avertisment după amenințările privind o posibilă escaladare a Rusiei: Suntem pregătițiScut NATO / sursa foto: arhiva EVZ

NATO este pregătită să răspundă unei eventuale escaladări a Rusiei pe flancul estic al Alianței, a declarat sâmbătă amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO, citat de Politico.

NATO își consolidează forțele

Declarația a fost făcută la Copenhaga, în cadrul reuniunii șefilor apărării din cele 32 de state membre.

„Alianța este pregătită, structura este pregătită, soldații sunt pregătiți, armele sunt pregătite”, a afirmat Dragone.

El a precizat că NATO continuă să-și consolideze forțele atât din punct de vedere numeric, cât și în ceea ce privește nivelul de echipare și capabilitățile disponibile.

Planuri NATO pentru apărarea flancului estic

Potrivit amiralului, NATO are aproximativ 4.000 de pagini de planuri militare pentru apărarea flancului estic. Acestea acoperă inclusiv scenarii care pornesc de la o criză de intensitate redusă sau o incursiune pe teritoriul unui stat aliat și ajung până la situații de escaladare militară.

„Aliații sunt pregătiți în cazul unei escaladări. În cazul unui atac, știm cum să procedăm”, a spus Dragone.

Declarațiile sale vin după mai multe avertismente formulate în ultimele zile de oficiali europeni cu privire la posibilitatea unor provocări rusești. Premierul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea recurge, în lunile următoare, la atacuri cu drone sau rachete împotriva unor state europene care sprijină Ucraina, inclusiv Polonia.

Potrivit lui Tusk, astfel de atacuri ar putea fi prezentate drept incidente accidentale, cu scopul de a testa reacția și unitatea NATO.

Tot mai multe provocări din partea Kremlinului

În ultimele săptămâni, state europene au raportat incidente legate de încălcări ale spațiului aerian și activități de sabotaj, pe fondul tensiunilor generate de războiul din Ucraina.

Dragone a susținut că acțiunile Rusiei din ultimele luni testează determinarea Alianței și urmăresc să afecteze încrederea dintre statele membre.

„Aceste încercări nu ne dezbină. Ne perfecționează instrumentele și ne fac mult mai uniți și mai determinați”, a declarat șeful Comitetului Militar al NATO.