Naționaliștii trezesc Finlanda din letargia socialistă

Naționaliștii trezesc Finlanda din letargia socialistă

Dacă social-democrații au învins la mustață, duminică, la alegerile parlamentare, adevăratul câștigător este considerat partidul eurosceptic și antimigrație, Adevărații Finlandezi. Iată că și Finlanda se aliniază elanului european al instalării la putere al formațiunilor naționaliste. Scrutinul a avut loc într-un context de îngrijorare cu privire la viitorul sistemului de protecție socialăși al politicii migratorii.

La 20 de ani de la ultima lui victorie legislativă, Partidul Social-Democrat de guvernământ a obținut o victorie electorală la limită, chiar și așa o victorie reprezentând un rar succes în rândul partidelor europene de centru-stânga. Partidul, condus de fostul ministru de Finanțe, Antti Rinne, a obținut 40 de locuri (17,7%) în parlamentul de la Helsinki (200 de locuri în total), în timp ce naționaliștii, Adevărații Finlandezi, au obținut 39 (17,5%), un rezultat văzut ca spectaculos.

Social-democrații și-au desfășurat campania împotriva politicii de austeritate dusă de coaliția guvernamentală în exercițiu, formată din Centru, Partidul coaliției naționale (dreapta) și Partidul Reforma bleu (eurosceptic), care a permis ieșirea țării din recesiune, în 2016, notează AFP. „Nu mă așteptam la un asemenea rezultat, nimeni nu se aștepta”, a comentat Jussi Halla-aho (47 de ani), liderul Adevăraților Finlandezi. Duminică, el s-a declarat „deschis pentru o coliție” dar „ nu cu orice preț”.

De partea sa, Antti Rinne (56 de ani) a dat asigurări că vrea să formeze un guvern „înaintea lunii mai” și nu a ocolit posibilitatea unei colaborări cu Adevărații Finlandezi” afirmând că are “unele întrebări” de pus acestui partid. Principala provocare a viitorului guvern este atacarea spinoasei chestiuni a măsurilor de protecție socială, Finlanda fiind una din cele mai generoase țări din lume la acest capitol, în contextul îmbătrânirii populației și scăderea ratei natalității, dar și cu încetinirea creșterii economice. În opinia analiştilor, mai scrie AFP, politicienii se vor orienta către o „mare coaliție (stânga-dreapta) formată din social-democrați, Verzi, Partidul coaliției naționale, Partidul Popular Suedez și Alianța de stânga, Adevărații Finlandezi rămănând în opoziție.

Joc pe sârmă cu fosta URSS

Adevărații Finlandezi nu este un partid căzut din cer, există ideologic de peste 50 de ani, având originea în Partidul Rural al Finlandei. El reunește toate ingredientele tradiționale ale populismului, oaia neagră a Bruxelles-ului: lideri puternici și mediatici, critica elitelor tradiționale, tematica imigranților, a mondializării, a UE. Dar, nuanțează politologul Nathalie Blanc-Noel (Universitatea din Bordeaux) populismul finlandez nu poate fi înțeles decât în relație cu istoria țării. Finlanda și-a dobândit relativ recent suveranitatea, în 1917, ceea ce explică faptul că naționalismul este foarte prezent în cultura politică. Finlanda a făcut parte din regatul Suediei, apoi a devenit mare ducat în imperiul rus, înainte săși obțină îndependența, după revoluția bolșevică din Rusia. Adevărații Finlandezi preiau tematica național-romantică, prezentând o viziune radicalizată a naționalismului finlandez: ei descriu poporul finlandez ca fiind amenințat în identitatea lui, atât prin globalizare cât și prin minoritățile formate din imigranți și „suedofoni”. Succesul Adevăraților Finlandezi s-a explicat și prin relația specifică a Finlandei cu URSS, find singura țară frontalieră cu sovieticii care nu a fost încorporată în blocul Estic. Stat neutru, Finlanda a știut să producă o diplomație extrem de abilă pentru a-și păstra independența în perioada sovietică.

 

În trend cu Europa

Succesul Adevăraților Finlandezi reflectă o tendință europeană din ce în ce mai puternică: succesul partidelor de extremă dreaptă și populiste care preconizează politici migratorii mai stricte și controale la frontiere. Chestiuni abordate și de Adevărații Finlandezi. În Finlanda, 6,6% din cei 5,5 milioane de locuitori sunt născuți în afara țării. Partidul a denunțat și „isteria climatică” a adversarilor săi, afirmând că cetățenii nu trebuie să plătească pentru măsuri suplimentare contra încălzirii climatice. Partidul s-a angajat să reducă considerabil imigrația și să îngrădească mai mult regulile de azil.

 

Ne puteți urmări și pe Google News