NASA a reuşit. Elicopterul Ingenuity a supravieţuit prima noapte pe Marte. VIDEO

NASA a reuşit. Elicopterul Ingenuity a supravieţuit prima noapte pe Marte. VIDEO

Elicopterul Ingenuity a supraviețuit primei sale nopți pe suprafața înghețată a lui Marte. Este o etapă majoră în primul său zbor istoric, a anunţat agenţia spaţială americană.

Elicopterul Ingenuity al NASA a supraviețuit primei sale nopți pe Planeta Roșie. Temperaturile din craterul Jezero pot scădea până la minus 90 grade Celsius, ceea ce poate duce la îngheţarea şi spargerea componentelor electrice neprotejate şi la deteriorarea bateriilor de la bord, necesare pentru zbor.

Supravieţuirea elicopterului în prima noapte după ce a fost desprins de locul în care a fost ataşat de roverul Perseverance al NASA, la data de 3 aprilie, reprezintă o etapă importantă pentru vehiculul motorizat.

Ingenuity va deveni prima aeronavă care va testa zborul motorizat controlat pe Marte

Este pentru prima dată când Ingenuity se află pe cont propriu pe suprafaţa planetei Marte, a declarat MiMi Aung, managerul proiectului Ingenuity în cadrul Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, din sudul Californiei.

Acum, însă, deţin confirmarea că avem izolaţia potrivită, încălzitoarele potrivite şi suficientă energie în bateria lui pentru a supravieţui nopţii reci, ceea ce reprezintă un mare câştig pentru echipă. Suntem încântaţi să pregătim în continuare Ingenuity pentru primul său zbor de test, a mai declarat Aung.

Conceperea unui dispozitiv suficient de mic pentru a putea fi ataşat rover-ului, îndeajuns de uşor pentru a zbura în atmosfera marţiană mult mai puţin densă în comparaţie cu cea terestră, dar suficient de rezistent pentru a supravieţui frigului de pe Marte a constituit o provocare semnificativă. Pentru a se asigura că panourile solare de pe rotoarele elicopterului vor începe să primească lumina soarelui cât mai curând posibil, Perseverance a fost instruit să se îndepărteze de Ingenuity la scurt timp de la detaşare.

Roverul Perseverance a atins craterul Jezero la data de 18 februarie

Elicopterul de 4 kilograme s-a separat pe 3 aprilie de burta rover-ului Perseverance.  Roverul serveşte drept releu de comunicaţii între Ingenuity şi Pământ şi îşi va folosi suita de camere cu care este dotat pentru a observa caracteristicile de zbor ale elicopterului alimentat cu energie solară.

Misiunea Ingenuity este aceea de a realiza teste de zbor în atmosfera specifică a planetei Marte. Elicopterul nu este dotat cu instrumente ştiinţifice.

În cele 30 de zile petrecute pe suprafaţa Marte (o zi marţiană are de 24,6 ore), Ingenuity îşi va finaliza testele, iar roverul Perseverance va putea începe explorarea ştiinţifică a craterului Jezero.

Pe data de 4 aprilie, Perseverance a prezentat prima dintre imaginile elicopterului pe suprafaţa planetei Marte.

La data de 7 aprilie este programată eliberarea prinderilor care ţin lipite lamele rotorului. Dacă echipa misiunii îndeplineşte această etapă, în următoarele câteva zile marţiene vor fi efectuate mai multe teste ale funcţionării lamelor rotorului, precum şi ale motoarelor care le acţionează. Dacă totul merge bine, prima tentativă a elicopterului Ingenuity de a se ridica de pe solul marţian va avea loc în jurul datei de 11 aprilie.

Testele de zbor ulterioare vor fi programate pe parcursul ''Lunii Ingenuity'', camerele de la bordul Perseverance urmând să furnizeze imagini de înaltă definiţie ale acestei misiuni istorice, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News