”Muzică de război, împotriva războiului”, la Timișoara, Cluj și București

”Muzică de război, împotriva războiului”, la Timișoara, Cluj și București

Proiectul muzical Balaklava Blues ajunge pentru prima dată în România, cu un comncert care va avea loc miercuri la Timișoara. Artiștii spun că vor cânta ”muzică de război, împotriva războiului”.

Adusă direct de pe străzile razboiului dintre soldații ucraineni și rusi, muzica Balaklava Blues ajunge la Timișoara și apoi la Cluj–Napoca și București. Despre cei doi componenți ai trupei, presaq internațională scrie că sunt ”o reflecție serioasă și captivantă asupra stresului post-traumatic și a încercărilor pe care le facem pentru a merge mai departe”.

”S-au întâlnit îngrijind soldații răniți. Seara le cântau, ea la acordeon, el la vioară. Dimineața erau scoși la exerciții, să învețe să tragă cu pușca. Azi, sunt soț și soție, parcă vedetele unui love story scos de la naftalină.  Ca muzica lor să te prindă, nu-ți trebuie decât două urechi și un pic de simț al realității. Un 2 man show, clădit pe bagrandoul  folkloric al Ucrainei, adus intenționat în modernism, compus pe un beat electronic, bine amestecat. Testat”, spune Adrian Voichițescu, producătorul concertului.

Mark și Marichka Marczyk cântă muzica teritoriilor pierdute, iar imaginile aduse în spectacol, se transformă într-un cocktail vizual pe care nimeni nu și l-ar mai dori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cobcerul Balaklava Blues va avea loc pe 14 septembrie la Timișoara, în Capcana, vineri, se va relua la Cluj, în Urania Place, iar sâmbătă în București la Control Club. Toate reprezentațiile încep la ora 21,00.