Situația la care ne referim are de a face cu tema cea mai complexă a politicii internaționale, situația din Orientul Mijlociu, un nod de conflict cu impact asupra a numeroase teme conexe ce merg de la resurse și petrol la dialogul inter-religios al religiilor monoteiste și ajung până la chestiuni de securitate majore ce afectează lumea, radicalism islamic, terorism. Evident aici vorbim și despre manieră și mod de a gestiona responsabil politica externă la nivel profesionist și de luare a deciziilor utilizând toate resorturile statului, instituțiile statului cu experiență și relevanță în materie. Nu e vorba despre curaj și ambiție, despre ciocniri de voințe, ci despre responsabilitate și profesionalism. Aici sunt temele care închid cariere diplomatice ale celor ce se hazardează în a lua sau asuma decizii fără a gândi toate etapele unui asemenea proces care începe cu studiul de impact și cu respectul pentru înțelegerea deciziei, care tratează cu echilibru și circumspecție schimbările bruște de politică externă și gândesc echilibrat acești pași, care insistă pe predictibilitate și consultarea partenerilor și aliaților, a partenerului strategic american în primul rând, mai ales într-un domeniu în care deciziile sunt ireversibile, nu pot fi corectate în timp sau revizuite, ci marchează pe deplin istoria și evoluția statului român. Cam aceasta e magnitudinea unei decizii de această factură.

 

Evident că evoluțiile curente ale acestui subiect l-au transformat într-o temă de politică internă, rivalitate și dispută cu relevanță electorală, un lucru inacceptabil pentru chestiuni atât de sensibile de politică externă și securitate. Simplul fapt că tema a apărut în spațiul public înainte de a fi evaluată și cântărită în spatele ușilor închise, cu toate consecințele, înainte de a se lua o decizie consensuală la nivelul instituțiilor relevante ale statului român, creează prejudicii majore României. Cu atât mai mult dacă a ajuns a fi exprimată în relațiile dintre state sau dacă există promisiuni și angajamente, fie și secvențiale sau la nivelul unor personalități politice sau reprezentanți ai unor instituții în stat, înaintea unei decizii la nivel instituțional. Prejudiciul este enorm, chiar dacă revenirea de pe pozițiile mutării ambasadei la cele ale lansării unei evaluări a unui asemenea subiect e un pas în direcția bună, și e de salutat revenirea pe poziții mai circumspecte și echilibrate, care reclamă și angajează evaluare profesionistă din partea tuturor instituțiilor iar ulterior decizia constituțională pe un asemenea subiect.

 

Apoi vorbim despre atribuții și responsabilități ale diferiților actori interni constituționali în domeniul politicii externe și al deciziei de politică externă. Și aici intrăm într-un ciclu care e menit să reclame ca fiecare să respecte Constituția și atribuțiile sale, și pe un domeniu în care avem pronunțări ale Curții Constituționale și unde raportul de atribuții e deja tranșat. În 2012, când veneau la Bruxelles ca șefi alternativi de delegații și Președintele și premierul României, Curtea Constituțională a fost nevoită să tranșeze și să decidă vocația Președintelui de decident, primul chemat să asume atribuțiile de politică externă, și rolul secundar al Ministerului de externe, care execută și aplică politicile și mandatele stabilite de Președinte. Acest lucru obligă ca, oricine asumă reprezentarea României să aibă la bază mandatul semnat de Președintele României, cel care reprezintă constituțional statul român. Nu pot exista, în politica externă, de securitate și apărare doi generali sau 5 generali, ci sunt activități în care există un singur decident și mecanisme constituționale clare, Președintele fiind acest decident. Promovarea subiectului fără a fi trecut prin etajele de evaluare și decizie, fără mandatul președintelui, mai mult, fără consultarea președintelui e profund costisitoare și ilegală, ca să nu mai vorbim despre imaginea de impredictibilitate și poziția neserioasă pe care o transmite România ca stat. Ca să nu vorbim despre senzația de clandestinitate pe care a transmis-o vizita organizată și neanunțată, necomunicată public, disimulată, cu impact major asupra credibilității celor care au făcut deplasarea și a percepției publice legată de un asemenea demers.

 

În al treilea rând, este vorba despre profesionalism, cunoaștere și contextul pe care-l reprezintă dosarul Orientului Mijlociu și întreaga istorie a poziției României și prezenței între israelieni și palestinieni. Ca să merg mai repede, e vorba, în al patrulea rând, pe fond, despre decizia în sine ce impact și consecințe are – externe, în privința relațiilor cu Israelul și cu statele arabe, cu SUA, UE și terțe state; interne, în raport cu impactul unei asemenea decizii asupra teritoriului național, și a cetățenilor români. În al cincilea rând e vorba despre situația de securitate a unei reprezentanțe românești la Ierusalim. Dacă revenim la începutul evaluării, e vorba despre impactul acestei decizii asupra relațiilor României față de UE – care are deja o decizie în materie – și față de toți actorii citați mai sus, interesați de subiect.

 

Deci aici se suprapun evaluarea, decizia, maniera, expunerea publică a unui subiect cu asemenea greutate tratat superficial și nedecantat instituțional, legalitatea, credibilitatea și legitimitatea demersului legat de vizita și conținutul discuțiilor din Israel. Chiar și numai acest episod pe care-l vedem consumat aduce elemente majore de impact asupra posturii externe a României, chiar și fără nici o altă acțiune. Peste toate, evaluarea mea – și a oricărui profesionist în politica externă care are cunoștințe despre dosarul Orientul Mijlociu și postura României de mediator constant și de două ori în acest dosar, despre situația din Orientul Mijlociu și cetățenii români din statele arabe, din familii mixte, despre eforturile de extragere a lor oricând se întâmplă turbulențe, pe baza relațiilor cu instituțiile statelor respective și pe baza acțiunii și poziției principiale în acest conflict, care știe situația internă din România și evaluează riscurile deciziei – este că Ambasada României nu trebuie mutată la Ierusalim și că abordarea temei este, sau mai bine zis deja era prematură în momentul de față. Firește că, după evoluțiile curente, va trebui să ne uităm cu atenție la impactul acestui episod asupra posturii României în regiune și în relațiile cu actorii terți implicați în acest dosar extrem, extrem de complex.

 

Te-ar putea interesa și: