MotoRocks pornește la drum. Roxana Ciuhulescu lansează podcastul cu studioul mereu în mișcare

MotoRocks pornește la drum. Roxana Ciuhulescu lansează podcastul cu studioul mereu în mișcare

MotoRocks pornește astăzi la drum. La propriu. Roxana Ciuhulescu lansează un nou proiect media în care studioul clasic este înlocuit de unul în mișcare. Fiecare episod va fi filmat într-un vehicul, iar la bord vor urca personalități din domenii dintre cele mai diverse.

Pentru prima ediție, studioul MotoRocks s-a mutat într-un Ford F-MAX, iar primul invitat care a acceptat provocarea este Andy Popescu. Mașină, camion sau utilaj – decorul se poate schimba de la un episod la altul. MotoRocks pornește din universul auto, atât de apropiat Roxanei, și merge mai departe către camioane și transport, utilaje, industrie, tehnologie și inovație. În fiecare săptămână, un nou invitat și o conversație despre carieră, business, pasiuni, reușite, provocări și, mai ales, despre omul din spatele imaginii publice.

MotoRocks pornește la drum. Roxana Ciuhulescu lansează podcastul cu studioul mereu în mișcare

„MotoRocks este un proiect pe care mi l-am dorit foarte mult și care mă reprezintă. Am toate categoriile de permis și pot conduce orice tip de vehicul, așa că era firesc ca studioul meu să fie în mișcare. Uneori va fi într-o mașină, alteori într-un camion sau într-un utilaj. Vehiculul se schimbă, oamenii și poveștile lor sunt însă esența acestui podcast. Le mulțumesc tuturor invitaților mei care au acceptat să urce la bordul studioului MotoRocks și să se lase descoperiți poate și altfel decât îi cunoaște publicul. Le mulțumesc, totodată, partenerilor care au crezut în ideea mea și care mă ajută să transform acest vis în realitate. Fără oamenii care aleg să meargă alături de tine, niciun drum nu ar fi la fel de frumos.”, spune Roxana Ciuhulescu.

Lansarea MotoRocks fusese programată inițial pentru începutul lunii septembrie, însă viața a schimbat planurile. Starea de sănătate a mamei Roxanei s-a înrăutățit, iar apoi aceasta s-a stins din viață. Proiectul a fost pus pe pauză, iar lansarea amânată.

„Au fost săptămâni foarte grele pentru mine. În acel moment am simțit că trebuie să opresc tot și să fiu alături de mama mea. Astăzi, MotoRocks pornește în sfârșit la drum. Cu multă emoție și cu un gol imens în suflet, dar și cu bucuria de a vedea un vis devenind realitate. Știu că mama și-ar fi dorit să merg mai departe.”

MotoRocks este un proiect cu difuzare online și potențial TV, construit în jurul oamenilor, vehiculelor și poveștilor care merită descoperite. Un nou episod va fi lansat în fiecare săptămână.

Producția MotoRocks by Roxana Ciuhulescu este realizată de Leho Studio. Un alt invitat. Un alt vehicul. O altă poveste. Studioul? Mereu în mișcare. MotoRocks by Roxana Ciuhulescu Putere. Drum. Oameni și mașini care mișcă lucrurile.