Motivul pentru care Cătălin Botezatu a renunțat la emisiunea Bravo, ai stil! Celebrities. Prima reacție a designerului

Motivul pentru care Cătălin Botezatu a renunțat la emisiunea Bravo, ai stil! Celebrities. Prima reacție a designeruluiCătălin Botezatu a fost arestat, în 1996. sursa: arhivă EVZ

Cătălin Botezatu nu va mai face parte din juriul emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities” și a avut motive serioase pentru a renunța la show.

Cătălin Botezatu nu se va mai regăsi la masa juraților în noul sezon al emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities”, de la Kanal D. Creatorul de modă a fost înlocuit de producătorii show-ului TV cu Tibi Clenci, un fotograf și director de creație, care a avut de-a lungul timpului mai multe colaborări cu diferite case de modă din lume. Acesta va fi jurat, alături de Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu.

Ce spune Cătălin Botezatu după ce a plecat de la emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities”

„Îi doresc succes noului jurat, îi doresc să fie cel puțin pe jumătate la fel de dur și de exigent ca mine, să taie în carne vie. Fetele trebuie să iasă în evidență prin personalitate și prin partea lor de creație”, a spus Cătălin Botezatu, conform impact-playtech.ro.

În ceea ce le privește pe viitoarele concurente care vor participa la noul sezon, designerul a spus că o apreciază foarte mult pe Carmen Negoiță. Anda Adam, Nicoleta Nucă, Ioana Filimon, Otniela, Ruxi, Sensy, Mădălina Pamfile, Carmen Negoiţa şi Olga Verbiţchi vor fi participantele la „Bravo, ai stil! Celebrities”.

„Le știu pe toate, dar, dintre toate, Carmen Negoiță pare o concurentă de temut. Așa că, fetelor, păzea la Carmen Negoiță! Dacă aș fi rămas în competiție aș fi fost mult mai dur cu Anda Adam, cu toate, pentru că le cunosc foarte bine și aș fi scos untul din ele, aș fi fost de 100 de ori mai dur ca până acum. Le doresc succes concurentelor și juraților!”, a mai spus Cătălin Botezatu.

Motivele pentru care nu a mai semnat un  nou contract

Din câte se pare, Cătălin Botezatu a decis să renunțe la emisiune, din cauza problemelor de sănătate. „Era foarte obositor pentru Cătălin să filmeze, timp de patru zile pe săptămână, câte 12 ore pe zi. Are probleme cardiace, se temea pentru viața lui, mai ales că este pătimaș și se mai enerva din cauza concurentelor obraznice. În plus, nu mai avea timp pentru atelierul lui de creație, de cliente, de prezentările de modă, nu mai făcea bani din marea lui pasiune”, au spus surse din Kanal D pentru impact.ro.