Moțiunea simplă pentru demiterea lui Daniel David, respinsă de Senat. Pactul propus de ministru

Moțiunea simplă pentru demiterea lui Daniel David, respinsă de Senat. Pactul propus de ministruDaniel David / sursa foto: dreamstime.com

Senatul a dezbătut luni moțiunea simplă depusă de parlamentarii Opoziției, intitulată “În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj!”, prin care se cerea demisia ministrului Educației, Daniel David, și anularea imediată a unor măsuri controversate în învățământul preuniversitar și superior: majorarea normei didactice, comasările haotice și tăierea burselor.

Moțiunea a fost respinsă la vot cu 82 de voturi împotrivă, 40 de voturi favorabile și o abținere.

Pact pentru un deceniu al educației și cercetării

În plen, ministrul Educației a propus un pact pentru un deceniu al educației și cercetării, cu trei puncte fundamentale:

-Bugetul educației nu poate fi mai mic decât cel al anului precedent, începând de anul viitor.

-Educația și cercetarea trebuie păstrate împreună pentru cel puțin un deceniu, pentru că generarea cunoașterii nu poate fi separată de diseminarea acesteia prin educație.

-Orice măsură majoră în educație trebuie să fie aliniată la standardele Uniunii Europene și OCDE.

Critici din partea opoziției

Inițiatorii moțiunii au subliniat cifre alarmante sub conducerea ministrului Daniel David:

-Rata de promovare la Bacalaureatul de toamnă 2025 a fost de doar 31,9%, cea mai mică din 2019 încoace.

-Numărul de înscriși la Bacalaureatul de toamnă a fost cel mai scăzut din ultimii 21 de ani.

-Nivelul de analfabetism funcțional rămâne îngrijorător, iar inechitățile dintre mediul urban și rural se adâncesc.

“Am ajuns de râsul Europei. România apare în rapoartele internaționale ca un exemplu negativ. Dacă nimic nu se schimbă, până în 2040 Țara Galilor va ajunge la nivelul nostru”, au spus parlamentarii Opoziției, citând prognoza unui centru de analiză conservator din Regatul Unit.

Ei îl acuză pe Daniel David că a transformat Ministerul Educației într-un “executor bugetar” și că a ales să sacrifice viitorul a milioane de români pentru economii minore și interese politice obscure. “Sub conducerea sa, sistemul educațional a intrat într-o spirală descendentă fără precedent, iar încrederea publică în instituțiile statului a fost grav erodată”, arată moțiunea.

AUR cere o redefinire radicală a politicilor educaționale

George Simion

George Simion. Sursa foto: Captură video

Potrivit parlamentarilor AUR, educația trebuie să fie prioritate națională. Aceștia solicită:

-Finanțarea educației cu minimum 6% din PIB și 1% pentru cercetare.

-Stoparea comasărilor haotice și a aglomerării claselor.

-Acces echitabil la educație pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin.

Reconstrucția statutului profesorului, reformarea curriculei și debirocratizarea școlii.

“Școala trebuie să revină la menirea ei: transmiterea cunoașterii și formarea intelectuală. Astăzi, școala românească este tot mai des transformată într-un câmp de experiment ideologic, unde valori fundamentale precum familia, credința și identitatea națională sunt fie minimalizate, fie înlocuite de concepte abstracte”, arată AUR.

Măsuri urgente cerute de parlamentari

Parlamentarii opoziției cer:

-Anularea imediată a măsurilor privind majorarea normei didactice, comasările haotice și tăierea burselor.

-Restaurarea statutului respectabil al profesorilor și stoparea derapajelor ideologice în curricula școlară.

-Asumarea publică a unui plan de creștere graduală a finanțării educației până la 6% din PIB în următorii cinci ani.

Inițierea unui dialog transparent cu toate părțile implicate în educație, pentru a construi o strategie realistă centrată pe nevoile elevilor și profesorilor.

“Copiii României merită o educație de calitate, profesori respectați și școli care să-i pregătească pentru viitor. Ministrul și guvernul din care face parte au dovedit că nu înțeleg educația. Au tratat profesorii cu dispreț, elevii cu indiferență, iar școlile cu brutalitate birocratică. Educația este în pericol! Dacă nu o apărăm acum, vom pierde o generație întreagă!”, se încheie textul moțiunii.

Ne puteți urmări și pe Google News