Moscova avertizează Washingtonul: Să nu se preocupe de ceea ce face Rusia, ci de comportamentul inadmisibil al Kievului

Moscova avertizează Washingtonul: Să nu se preocupe de ceea ce face Rusia, ci de comportamentul inadmisibil al Kievului

Moscova îndeamnă Washingtonul să fie atent la acţiunile Ucrainei în Donbas, nu la trupele ruseşti deplasate în zonă. Atitudinea lor este nejustificată, spun oficiali de la Moscova.

Rusia a avertizat joi că o escaladare gravă a conflictului de la Donbas ar putea „distruge” Ucraina, deoarece NATO și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce a spus că este o mare acumulare militară rusă lângă estul Ucrainei.

În acest context, Rusia a îndemnat luni SUA să acorde atenţie nu deplasărilor de trupe ruse în apropierea frontierei ucrainene, ci acţiunilor inadmisibile desfăşurate de Ucraina în Donbas, estul separatist pro-rus al acestei ţări, care în ultimele săptămâni este scena unei escaladări a tensiunilor între armata ucraineană şi miliţiile separatiste.

NATO a declarat că este îngrijorată de acumularea militarilor ruși în zona de conflict

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că majoritatea armatei ucrainene pare să înțeleagă pericolul unui „conflict fierbinte” în Donbas. „Sper foarte mult că nu vor fi„ incitați ”de politicieni, care la rândul lor vor fi„ incitați ”de Occident, conduși de Statele Unite”, a spus Lavrov.

„Americanii ne-au exprimat preocuparea lor şi noi le-am răspuns că aceasta nu este justificată”, a declarat vice-ministrul rus de externe, Serghei Riabkov.

Acesta a subliniat că Washingtonul nu trebuie să se preocupe de ceea ce, cum spun ei, face Rusia, ci de comportamentul inadmisibil al Kievului, care nu doar că încalcă măsurile convenite la Minsk, ci neagă tot mai sfidător acordul (de pace) în sine. „Dacă colegii noştri americani se preocupă de acesta, atunci vor ajuta cu adevărat la stabilizarea situaţiei”, a completat Riabkov.

Cât despre mobilizarea trupelor ruse în apropierea graniţei ucrainene, el a răspuns: „Pe teritoriul nostru, pe teritoriul rus, facem activităţile pe care le considerăm necesare”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat săptămâna trecută Occidentul că Rusia şi-a sporit prezenţa militară la frontiera cu Ucraina şi a avut o primă discuţie telefonică cu preşedintele american Joe Biden, care l-a asigurat de sprijinul său în faţa ''agresiunii Rusiei

NATO, avertizată de Ucraina

Mai mult, Ucraina s-a adresat NATO cu solicitarea organizării unor manevre militare comune ale armatei ucrainene cu cele din state ale Alianţei, pentru a preveni provocările din partea Rusiei.

În acest timp, republicile separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk afirmă că armata ucraineană şi-a sporit în apropierea liniei de separaţie a forţelor efectivele şi tehnica militară, inclusiv tancuri şi piese de artilerie. Liderul autoproclamatei republici populare Doneţk, Denis Puşilin, a declarat că ''Ucraina are totul pregătit'' pentru o ofensivă militară, care dacă va avea loc va fi ''funestă pentru toată Ucraina''.

Potrivit misiunii de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în ultimele zile în Donbas au sporit încălcările încetării focului, convenite în 2015 şi consolidate anul trecut, deşi incidente armate au continuat în tot acest timp.

Preşedintele Volodimir Zelenski, care doreşte să discute săptămâna aceasta despre situaţia din Donbas de asemenea cu cancelarul german Angela Merkel şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a declarat că de la începutul acestui an 20 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul ţării, informează Agerpres.