Școala rusă de geografie economică apreciază că există, de fapt, patru Rusii - țări atât de diferite una de alta, că parcă ar fi fiecare pe altă planetă. Rusia-1 este cea a palatelor poleite cu aur românesc, populate de protipendada din Moscova sau Sankt Petersburg, tărâm de basm pe care-l zărim la telejurnal aproape în fiecare seară.

Rusia-2 e țara blocurilor cenușii și a fabricilor la hectar, rareori evocată de mass media. Rusia-3 (cea rurală) și Rusia-4 (periferiile Imperiului: Siberia și Caucaz) cuprind 38% din populație, dar n-are rost să le dăm atenție, că oricum nu veți auzi prea curând nici de una, nici de alta.

Și iată că, mai zilele trecute, ne-a sosit o veste caldă: Regimul Putin ar fi ”naționalizat” fabricile de automobile Renault-Nissan. Ne și imaginăm mașinile negre frânând în fața birourilor străine, kaghebiști în haine de piele urcând buluc scările, cu pistoale în mâini, apoi ușile date de perete: „Cheile pe masă și mâinile sus, burjuilor!”. Din fericire lucrurile n-au stat chiar așa.

În realitate, concernul Renault-Nissan a reușit să vândă Guvernului Rusiei partea sa de 68% din acțiunile producătorului rus de automobile, AvtoVAZ. Că le-a vândut cu mult sub prețul investiției, nu contează: important e că a mai scos un ban pe ele, nu ca alți investitori care au fost nevoiți să-și abandoneze de-a dreptul proprietățile. Probabil dl. Putin a acceptat târgul, de teamă să nu fie sunat încă o dată de dl. Macron, care îl tot chinuie ținându-l cu orele la telefon.

Evident, știrea se referă numai la Rusia-1: Fabrica de automobile din Moscova, care azi-mâine va produce, în loc de Dacia și Renault, automobile Moskvici. Cât va dura schimbarea liniei de producție și cine va finanța noile modele – mister și tăcere. Dar cine cunoaște, știe că o asemenea reorientare durează 2-3 ani și costă miliarde de Euro. În treacăt, se sugerează că Primăria Moscovei va pune la dispoziție fondurile necesare, de dragul de a avea un model de autoturism care să-i poarte numele: un fel de sponsorizare. Parcă ar fi un banc de la Radio Erevan.

Și evident nu se suflă o vorbă despre patrimoniul Renault-Nissan din Rusia-2: Uzinele AvtoVAZ Togliatti, cea mai mare fabrică de automobile a Rusiei. Prin 1966, conducerea sovietică a ajuns la concluzia realistă că URSS este incapabilă să fabrice un automobil modern. Rachete, da; submarine, da; avioane, da; mașini, nu. Drept care Kremlinul a umblat la pușculiță și a cumpărat, de la FIAT, o fabrică de-a gata: LADA. 700.000 de automobile pe an. 108.000 angajați (2008).

Iar în jurul fabricii s-au construit blocuri pentru muncitori și familiile lor: Orașul Togliatti, după numele unui comunist italian. Un oraș monoindustrial, monogorod, cum îi zic rușii: 720.000 locuitori, 1% din PIB-ul Rusiei. Oraș cărui destin este legat de cel al fabricii. Iar în anii 2000 Uzinele AvtoVAZ Togliatti au început s-o ducă rău, concurate pe piața internă de second-handuri de import, la cu totul alt nivel tehnic. Neavând alt sprijin, întregul oraș a început să decadă.

Salvarea a venit în 2014, când Renault-Nissan a preluat pachetul majoritar de acțiuni la AvtoVAZ Togliatti. Francezii au investit miliarde de Euro și au modernizat vechea fabrică FIAT la standardele actuale. Au adus piese și componente din import. Gama s-a diversificat cu noi modele LADA, competitive, iar în 2021 producția a atins 300.000 de exemplare.

Apoi a urmat războiul din Ucraina și totul s-a prăbușit. Datorită sancțiunilor care au blocat importurile de completare, în aprilie 2022 întreaga uzină a fost trimisă, pe trei săptămâni, în concediu. Acum, muncitorii sunt în șomaj tehnic: primesc 2/3 din salariile lor și așa foarte mici. Adică în jur de 150 Euro pe lună. Iar asta în condițiile în care inflația a devenit galopantă. Perspectivele sunt incerte: preluarea pachetului majoritar al AvtoVAZ de către Statul rus nu a fost însoțită de vreun proiect concret de viitor. Se preconizează „concentrarea pe modelele produse integral în Rusia”. Revenirea la anii 1960! La 12 mai, Guvernul rus a promulgat un decret prin care stabilește provizoriu standarde reduse de omologare pentru automobile: fără ABS sau airbaguri, fără pretensionarea centurilor de siguranță, cu nivel de poluare non-Euro, ca înainte de 1990. Și în aceste vremuri și așa grele, e limpede că rușii se vor repezi să-și cumpere retromobile...

Iar în jurul uzinei, orașul a început să moară. Oamenii n-au încotro s-o apuce: peste tot e criză economică, locuri de muncă nu se găsesc. Să-ți abandonezi apartamentul de bloc pentru a locui într-o baracă la Moscova și a munci, la negru, pe un salariu de subzistență? Lumea lor se destramă, iar sutele de mii de șomeri așteaptă ceva, o rază de speranță. Care tot nu mai vine...

Ca ei sunt 16 milioane de ruși, mai bine de 25% din populația urbană a țării. Locuitori ai Rusiei-2, care numără 319 localități – 29% din orașele Federației. Contribuția lor la PIB este evaluată, în funcție de surse, între 20 și 40%. Oricum, e mai mare decât contribuția Moscovei – 22%. Unele dintre aceste orașe monoindustriale au beneficiat, în anii din urmă, de investiții străine. În alte cazuri – în special în industria militară, controlată de oligarhii din anturajul lui Putin – orașele odinioară ”închise” au cunoscut o globalizare secretă. Statul a importat, pe căi ocolite, componente din Marea Britanie, Coreea de Sud, Taiwan, Olanda, Germania, ba chiar din SUA.

Chiar și după invadarea Crimeii, aceste importuri s-au făcut cât se poate de legal: în termenii Deciziei Consiliului UE 2014/512/CFSP din 31 iulie 2014, embargoul nu se aplica acelor contracte încheiate înainte de anexarea Crimeii. Evident, au fost încheiate acte adiționale la contractele existente. Și astfel, calculatorul rachetelor antiaeriene TOR-2M are componente britanice, olandeze și germane, la fel ca și rachetele ISKANDER-M, KALIBR sau Kh-101, folosite intens în războiul actual. Dronele ORLAN-10, cu care armata rusă hăituiește trupele ucrainene, au un modul GPS produs de compania elvețiană U-blox, motorul e japonez, SAITO, iar sistemul de ghidare e francez, ST Microelectronics. Tot de origine franceză (THALES – Catherine FC) e și sistemul de ochire termal al tancurilor pierdute cu sutele pe câmpiile Ucrainei. Tot THALES era și sistemul de navigație al celor 5 avioane multirol SU-30SM doborâte în Ucraina. Iar șasiurile de camion KamAZ-65225, pe care sunt montate sistemele de rachete, ba chiar și complexul anti-aerian ”Pantsir”, au motor american, Cummins, și transmisie germană, ZF Friedrichshafen.

Explicația este simplă: cu producătorul străin te poți înțelege ca în prețul plătit de Statul rus să fie incluse și comisioane care îl umflă de 2 – 3 ori. Că așa e în vremuri de embargou! Bani erau destui: Planul de modernizare al Armatei, lansat în 2010, prevedea cheltuieli de 613 miliarde $ pentru următorii 10 ani. Se apreciază că, numai din malversațiuni cu importurile de completare, s-au deturnat peste 100 miliarde $. Banii aceștia ar fi prins bine pentru modernizarea celor 900 de întreprinderi din Rusia-2, pentru diversificarea și de-militarizarea producției – dar nu asta era prioritatea. Comisioanele constituiau prioritatea pentru ”verticala puterii” dornică de iahturi de lux, conturi elvețiene și reședințe somptuoase la Londra. De aceea, s-au făcut importuri pe sub mână, în loc să se investească în capacități autohtone de producție. Și astfel, industria militară rusă a devenit și mai dependentă de importuri de completare din Occident.

Și a venit al doilea embargou, care a închis portițele. Duminică, 15 mai, Casa Albă a anunțat că „Rusia se străduiește să își refacă dotarea de arme și echipamente militare. Cele două mari uzine ruse de tancuri – Uralvagonzavod din Nijni Tagil și Uzina de Tractoare din Celiabinsk – au oprit producția din lipsa componentelor de import.” Decizia UE 2014/512/CFSP a funcționat conform proiectului: ca o capcană perfectă. Așa cum explica la 12 mai, în fața Comitetelor Congresului SUA, Secretarul pentru Comerț Gina Raimondo, exporturile de tehnologie americană spre Rusia au scăzut cu 70% ca urmare a noilor sancțiuni, iar „din rapoartele sosite din Ucraina rezultă că echipamentul militar rusesc distrus sau capturat e plin de semiconductori pe care i-au luat de la mașini de spălat sau frigidere. Scopul nostru a fost să blocăm accesul Rusiei la tehnologie, grevând capacitatea lor de a continua operațiunea militară. Și asta este exact ceea ce facem.”

Fără îndoială americanii știau exact ce fac: rachetele 9A52 sunt stabilizate prin giroscoape cu fibră optică, presupuse a fi de precizie (0.1 – 0.01°/oră) produse în SUA, ca și unele componente cheie ale rachetei Iskander-M. Poate de aceea rachetele respective tot nu reușesc să nimerească pistele aerodroamelor ucrainene, iar după 80 de zile de luptă, flota aeriană militară a Ucrainei continuă să efectueze misiuni. Aceleași componente se regăsesc și în rachetele Kalibr – despre care gurile rele comentează că nimeresc ținta în numai 60% din cazuri. Bârfe răuvoitoare, fără îndoială...

Dar să revenim la Uralvagonzavod: fabrica recent închisă nu este numai cea mai mare uzină producătoare de tancuri din întreaga lume, ci și nucleul unui monogorod. De destinul uzinei depinde și cel al orașului monoindustrial Nijni Tagil: 360.000 locuitori, zero speranțe. Iar atunci când Uralvagonzavod și AvtoVAZ Togliatti își închid porțile, această decizie  afectează soarta a un milion de locuitori din cele două orașe, care depind direct sau indirect de ele. Iar apoi șocul se propagă spre furnizorii din siderurgie și metalurgia neferoasă: alte monogorod, care produc 66% din producția de oțel, 100% din cea de aluminiu și vor înceta curând și ele producția. Sunt deja fragilizate de dobânzile bancare în creștere, de lipsa valutei și de prețurile materiei prime.

Curând, se vor închide oțelăriile, se vor închide șantierele navale (spre exemplu Kaliningrad, 800.000 locuitori) și minele: nucleele altor zeci de orașe de tip monogorod, care realizează 53% din producția de cărbune și 90% din cea de nichel a Federației. Avalanșa a început: prin septembrie, Rusia-2 va fi în blocaj. Iar foamea va scoate în stradă 16 milioane de șomeri.

Și dacă ne uităm atent, vedem că decretul care instituie standarde reduse de omologare auto e valabil până la 1 februarie 2023. Abia atunci va fi, deci, ”rezolvată” situația din Ucraina, în viziunea Guvernului Rusiei. Dar în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, cum va fi gestionată situația? Echipa de kaghebiști care conduce Rusia s-a pregătit pentru această eventualitate: în 2016 a întemeiat o miliție paramilitară, Rosgvardiya, care printre altele se ocupă și de „protejarea ordinii publice și paza întreprinderilor de stat importante”. 340.000 luptători, subordonați direct președintelui Putin. O gardă prezidențială care va impune legea marțială în orașele monoindustriale și va asigura trecerea în regim paramilitar de lucru (sau mai precis de șomaj tehnic) a întreprinderilor din Rusia-2. Modul de acțiune s-a văzut în Ucraina: la 9 martie, la Herson, Rosgvardiya i-a reprimat cu brutalitate pe localnicii care manifestau împotriva ocupației rusești: 400 de răniți. Iar la 21 martie, tot la Herson, Rosgvardiya nu s-a mai ostenit să ”lucreze” cu bâta, ci a deschis direct focul cu muniție de război împotriva manifestanților pașnici.

Când uriașul Monogorod se va trezi, Rusia se va cutremura din temelii... Cam din toamnă, armata privată a lui Putin va fi nevoită să invadeze Rusia-2, pentru a-i pune cu botul pe labe pe cei 16 milioane de „naziști” flămânzi, ieșiți la proteste în 300 de orașe monoindustriale. E de așteptat să folosească împotriva muncitorimii ruse aceleași mijloace de convingere: bâta și pistolul-mitralieră. Iar atunci elitele ruse, mai ales elitele militare, vor avea de ales. Oare vor susține în continuare Regimul Putin, cu prețul unui război civil, deschizând calea devoluției Federației Ruse?

Dacă elitele ruse vor alege calea confruntării cu propriul popor, am putea fi martorii unei noi destrămări de stil iugoslav, întinsă pe câțiva ani buni și la scară mult mai mare. Nu degeaba colonelul Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenței avansate a NATO din România, declara recent că „vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani”. Știe dânsul ce știe!