Momente de cumpănă pentru celebra actriță. Medicii de la Floreasca au intervenit imediat

Momente de cumpănă pentru celebra actriță. Medicii de la Floreasca au intervenit imediat

Nuami Dinescu, cunoscută fanilor drept Tanța, trece prin momente de coșmar. Mama acesteia a ajuns de urgență la spital.

Mama lui Nuami s-a aflat sub atenta monitorizare medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, iar actrița a stat zi și noapte alături de ea.

Medicii au acționat la timp, iar mama artistei a fost lăsată să meargă acasă, nu după mult timp. La externare, însoţite de câteva persoane apropiate, cele două au aşteptat sosirea unui taxi. Apoi, imediat după ce maşina şi-a făcut apariţia, s-au urcat în autoturism şi s-au îndreptat spre casă.

Fericită pentru faptul că mama sa a trecut cu bine peste momentul greu, Naumi Dinescu le-a transmis un mesaj emoţionant medicilor de la Floreasca, scrie Spynews.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aşa e serviciul lor, să fie la Urgenţe. Cum eu mă duc să repet niște glume dintr-un text, ei repară și vindecă. Sau încearcă sa facă ce pot și cât pot. Cu bunăvoință. Insistă pentru o analiză, o electrocardiogramă pe care nu ai cerut-o, dar ei știu că trebuie. Și fac. Cu blândeţe. Tineri, și buni, și blânzi. La urgenţe, aşa trăiesc ei. I-am văzut eu în astă seara. Chipuri tinere și frumoase. Cu toţi băieții de la SMURD, cu cei care asigură paza, dar pun mâna și ajută un bolnav. Aşa merge timpul pentru ei, la urgenţe. Să nu le piară zâmbetul și bunăvoința, și răbdarea, și priceperea, în ciuda tuturor lucrurilor care nu merg, aşa îmi doresc. Eu scriu din pat, cu capul pe pernă. Ei sunt de gardă, nu dorm. Sper să fie o noapte bună și pentru ei. Noapte bună, oameni”, a scris actriţa, pe contul său de Facebook.