Momente de coşmar la Melbourne. Sportivii de la Australian Open sunt revoltaţi
- Lucian Ionescu
- 14 ianuarie 2020, 20:15
Din cauza norului de fum care a fost deasupra oraşului Melbourne, locul unde are loc turneul de tenis Australian Open, jucătorii au avut grave dificultăţi respiratorii.
Situaţia este foarte dificilă, ţinând cont de incendiile devastatoare care au avut loc în Australia.
Astfel, sportiva Maria Sharapova nu a putut duce la capăt meciul demonstrativ cu nemțoaica Laura Siegemund.
De asemenea, tenismenul australian Bernard Tomic și canadicanca Eugenie Bouchard au avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul partidelor, în timp ce slovena Dalila Jakupovic a fost nevoită să abandoneze.
Nici luxemburgheza Mandy Minella nu a putut duce până la capăt partida de tenis şi a cerut amânarea acestora până la ameliorarea condițiilor.
„Nu înțeleg de ce s-au grăbit să joace astăzi la Australian Open. Aveau la dispoziție întreg week-end-ul pentru a termina calificările. Dacă s-ar fi decalat prea mult programul, puteam juca și două meciuri în aceeași zi, suntem obișnuite, nu era ceva nou. În cel mai rău caz puteau scurta meciurile băieților din calificări, să joace cel mai bun din 3 seturi. Soluții existau!”, a scris Minella pe Twitter.
„De ce trebuie să așteptăm să se întâmple ceva rău înainte să acționăm?”, a spus sportiva Elina Svitolina, potrivit gsp.ro