Moldovenii, verificați înainte de a călători în Israel. Ce taxă vor plăti pentru permisele electronice
- Viorica Gheorghe
- 2 decembrie 2024, 18:19
Republica Moldova. După ce, în luna iulie curent, Statul Israel a amânat introducerea noilor reguli de intrare pe teritoriul său, din 1 ianuarie 2025 taxele de intrare nu vor mai putea fi evitate. Anul nou vine cu introducerea permiselor electronice obligatorii (Electronic Travel Authorization – ETA-IL), care urmează să fie achitate de către solicitanți.
Permise electronice obligatorii pentru Israel
Începând cu data de 1 ianuarie 2025, statul Israel modifică regulile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii țărilor cu care Israelul are regim fără de vize, inclusiv cetățenii Republicii Moldova.
Permisul electronic obligatoriu, Electronic Travel Authorization – ETA-IL, va putea fi obținut contra unei sume de aproximativ 120 lei. Documentul de călătorie poate fi solicitat doar pe cale electronică.
Ultima jumătate de an, proiectul a fost pilotat și ajustat la necesități. Permisul poate fi completat AICI, o pagină oficială lansată în acest scop.
Noile reguli, amânate pentru 5 luni
Noile reguli de intrare pe Israelului, anunțate la începutul lunii iulie, urmau să devină obligatorii din 1 august 2024. Implementarea acestora a fost amânată însă pentru 5 luni, la cererea ambasadei Moldovei la Tel-Aviv.
„Sistemul ETA-IL va afecta călătorii moldoveni în Israel, mulți dintre ei fiind angajați de companii israeliene, și, de fapt, va conduce unilateral la încetarea regimului fără vize cu Republica Moldova de către Statul Israel”, a declarat ambasadorul Alexandr Roitman.
Roitman a mai declarat că Republica Moldova, la rândul ei, ar putea anula regimul fără vize pentru cetățenii israelieni. Avertismentul nu a fost însă pus în practică.
Pe 25 iulie curent, Ministerul Afacerilor Externe anunța că prezentarea permisului electronic va deveni obligatorie din 1 ianuarie 2025.
„Obținerea ETA-IL urma să devină obligatorie și plătită din 1 august 2024 pentru călătorii din toate țările cu care Israelul are un regim de intrare fără viză. Inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova. Site-ul pentru obținerea ETA-IL a început să funcționeze în regim de testare de la 1 iunie 2024. În această perioadă, Autoritatea pentru Populație și Imigrare a primit o serie de solicitări pentru revizuirea datei de trecere de la regimul de testare la cel operațional. Astfel, potrivit deciziei actuale a autorităților israeliene, programul pilot a fost prelungit până pe 31 decembrie 2024, cetățenii Republicii Moldova având posibilitatea de a solicita autorizația fără achitarea taxei”, anunța Ministerul de Externe.