Moldovenii, carne de tun pentru armata lui Putin. Povestea lui Leonid, racolat de gruparea Wagner. Video
- Viorica Gheorghe
- 24 octombrie 2024, 08:50
Republica Moldova. Mai mulți moldoveni care muncesc în Rusia s-au pomenit, fără voia lor, în capcana războiului. Este și cazul lui Leonid care a fost forțat să se înscrie în grupările de mercenari Wagner. Acum, bărbatul este nevoit să se ascundă ca să nu fie trimis pe front și să devină carne de tun pentru armata lui Putin.
Putin caută soldați în fiecare colț
Jurnaliștii IPN povestesc că Leonid are 52 de ani și s-a născut în Republica Moldova. Impus de greutățile financiare, bărbatul a luat calea străinătății. S-a angajat în construcții în Rusia. După două săptămâni de muncă pe șantier a fost oprit de poliția rutieră în timp ce se îndrepta spre serviciu.
Inițial, părea un control de rutină, dar polițiștii i-au confiscat documentele și l-au luat cu ei. A ajuns în fața... agenților FSB, care l-au interogat patru ore în șir. În plus, l-au obligat să semneze mai multe acte.
„Dacă nu semnezi acum, te forțăm noi. Te vom acuza de spionaj și vei fi trimis în închisoare. Oricum, de acolo vei ajunge la război”, i-au spus ofițerii.
I-au făcut toate actele necesare: pașaportul rusesc, cardul bancar și documentele care îl înrolau într-un grup de mercenari Wagner.
Salariu lunar de 210 mii de ruble
Leonid povestește că în tabără erau sute de persoane, provenite din toate colțurile fostei URSS. Ca și el, au fost recrutați forțat. Acestora li s-au promis sume fabuloase: un avans de 2 milioane și o sută de mii de ruble, după care un salariu lunar de 210 de mii de ruble.
Peste câteva zile de pregătiri în forță, Leonid a fost chemat în biroul celui care dirija tabără militară.
„Poți pleca acasă să-ți iei rămas bun de la familie, dar dacă nu te întorci, te vom găsi oriunde te-ai ascunde”, i-a spus acesta.
Leonid s-a întors acasă prin Armenia. Zilele acestea expiră și termenul limită pentru revenirea în Rusia. A decis că nu se va mai întoarce, deși știe că de acum încolo va trebui să fie cu ochii în patru. Tot pentru siguranța sa, jurnaliștii IPN i-au protejat identitatea.