Modificări în Codul Penal. Noua definiție a incitării la ură și discriminare

Modificări în Codul Penal. Noua definiție a incitării la ură și discriminare Sursa foto: INQUAM_Photos

Guvernul României a aprobat în ședința de vineri, 18 august, un proiect de lege privind modificare a articolului 369 din Legea 286/2009 privind Codul penal, referitor incitarea la ură sau discriminare.

Guvernul a aprobat, vineri, 18 august, un proiect de lege care are drept scop modificarea articolului 369 din Legea 286/2009 privind Codul Penal. Articolul face referire la incitarea la ură sau discriminare.

Proiectul de lege modifică art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal pentru punerea legislației naționale în acord cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, ca urmare a transmiterii de către Comisia Europeană, la data de 19.04.2023, a scrisorii suplimentare de punere în întârziere.

În documentul trimis autorităților române de către Comisia Europeană se precizează că în urma examinăriii măsurilor de transpunere, specialiștii CE au stabilit că țara noastră nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul art. 1 alin. (1) lit. a) din decizia-cadru a Consiliului JAI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce presupune schimbarea făcută de Guvern

Proiectul de lege adoptat de coaliția de guvernare propune completarea art. 369 din Codul penal în conformitate cu cele solicitate de Comisie. Acest lucru înseamnă că va fi eliminată condiția suplimentară pentru sancționarea faptei ca infracțiune, și anume cea privind criteriile de discriminare enumerate în cuprinsul articolului să fie considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.

Comisia Europeană, România, cerințe

Cerințele Comisiei Europene pentru România / Sursă foto: Dreamstime.com

În urma modificărilor făcute la cerința CE, infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare va putea să fie pedepsită dacă făptuitorul a săvârșit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

În acest moment, articolul propus pentru a fi modificat presupune că incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă. Propunerea legislativă va fi transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului.