Și mai rău, oricât de rapid se efectua plata, ridicarea popririi dura zile și chiar săptămâni. PNL vrea să schimbe acest sistem.

Șeful deputaților PNL, Florin Roman a anunțat, dumincă seară, că vrea să tocească tăișul ANAF în privința popririi. Mai exact, Roman spune că poprirea trebuie ridicată în maximum 24 de ore de la achitarea datoriei.

În prezent, poprirea se ridică doar după ce banca respectivă primește avizul ANAF, proces care durează uneori săptămâni, ori prin solicitarea avizului ANAF de către contribuabil, iar acesta se duce ulterior la fiecare bancă unde are cont deschis și le-o înmânească. Este o muncă de sisif pentru bancheri – se plâng chiar ei, dar și o situație de umilință pentru plătitor. Nu de puține ori aceștia au primit înștințarea popririi fără a fi în prealabil informați că ar datora o sumă către ANAF.

Apoi, poprirea se pune pe toți banii care sunt în conturi, nu doar suma datorată. De asemenea, aceasta înștiințare ajunge și pe masa angajatorului.

Iată ce soluție are penelistul Florin Roman:

„Voi depune mâine, la Parlamentul României, o propunere legislativă de modificare şi completare a Codului de Procedură Fiscală, astfel încât ANAF va avea obligaţia expresă de a ridica in 24 de ore popririle pe conturi bancare ale debitorilor, în situaţia în care contribuabilii şi-au achitat datoriile scadente.”, a spus deputatul Florin Roman.

Te-ar putea interesa și: