Moda și prezentările de pe podium. Fashion-ul este un motor economic de miliarde de dolari

Moda și prezentările de pe podium. Fashion-ul este un motor economic de miliarde de dolari Prezentare de modă Louis Vuitton, Sursa foto Arhiva companiei

Mulți asociază moda, și implicit fashion, cu simpla prezentare de pe podium, modele, haine și coafuri, dar aceasta este mult mai mult decât atât. Este o industrie complexă, caracterizată de costuri extrem de mari, nu doar pentru creație și materiale, ci și pentru marketing, distribuție și alte aspecte.

Designerii sunt conștienți că prezentările de pe podium sunt vitale pentru succesul lor. Cu cât își expun creațiile mai mult, cu atât cresc șansele de a-și crește vânzările și de a-și consolida brandul.

Acest lucru se poate face online, întrucât promovarea pe social media a avut un avânt extrem de mare din anul 2020, de când a început și pandemia, însă nu este același lucru. Lumea trebuie să-ți recunoască valoarea, iar pentru acest lucru trebuie să te duci la târgurile din marile orașe definitorii pentru fashion: New York, Paris, Londra, Milano.

Ce presupune o prezentare de modă?

Designerul român recunoscut la nivel internațional, Clara Rotescu, a vorbit despre ceea ce presupune o prezentare de modă: de la realizarea acesteia, până la costuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când vine vorba de fashion și de modă, există două mari sezoane: toamnă-iarnă, primăvară-vară. Totuși, destul de mulți designeri fac și colecții de resort, colecții capsulă. Acest lucru se întâmplă întrucât multe persoane vor să poarte înainte de sezon sau ceva cât mai aproape de sezonul respectiv.

Prezentare de modă, Sursa foto Arhiva companiei

Prezentare de modă, Sursa foto Arhiva companiei

Pentru o prezentare în industria de fashion sunt necesare extrem de multe lucruri: de la hainele designerului, la muzică, la imagini, la locul de desfășurare al prezentării.

Care este costul unei prezentări de modă?

În medie, o prezentare de modă poate dura între 10 și 15 minute, iar costul pentru realizarea acesteia pleacă de la 200.000 de dolari în marile orașe, dar se poate duce lejer spre milioane de dolari, în funcție de brand. Totuși, sunt marile case de modă ce cheltuiesc o sumă și mai mare pentru un astfel de eveniment. Cel mai scump show realizat vreodată a fost cel al brandului Victoria's Secret. Atunci, au fost cheltuite 26,7 milioane de dolari pentru a fi produs.

Prezentare de modă Victoria Secret, Sursa foto Arhiva companiei

Prezentare de modă Victoria Secret, Sursa foto Arhiva companiei

Pentru un loc de desfășurare, o casă de modă plătește în medie 35.000 de dolari, totuși, costul pentru acesta depinde, în medie, de locul propriu zis.

Vor trebui plătiți și hairstylistii și make-up artiștii ce aranjează modelele, astfel, cheltuindu-se între 5.000 și 15.000 de dolari.

Când vine vorba de modele, acestea sunt plătite între 200 și 1.000 de dolari, suma fiind oferită doar pentru prezentarea propriu-zisă. Vor mai fi costuri aferente castingurilor, probelor, transportului, cazării.

La prezentare trebuie să participe și oameni. Pentru a trimite invitații personalizate, costurile se ridică la 5.000 de dolari.Dacă sunt invitați VIP, costurile se ridică și mai mult, mai ales că aceștia pot avea nevoie de transport special, lucru ce crește costul cu peste 7.000 de dolari.  Mai pot apărea și cheltuieli suplimentare: pentru întreținere, iluminat, sunet, catering. Acestea, în total, pot costa în medie 55.000 de euro.

Moda respectă culturi și idei

Clara Rotescu mi-a spus că dificilă este menținerea: formarea unui anumit stil și evoluția designerului în stilul respectiv. Astfel, își păstrează semnătura, își pune amprenta.

Când se merge la târguri, trebuie să existe o colecție de minim 100 de piese. Pe podiumurile internaționale pot apărea 40,50 sau chiar și 70 de modele, fiecare dintre acestea putând schimba chiar și 4-5 piese.

„Sunt foarte multe variațiuni pe aceeași temă. La târg colecțiile trebuie să fie mia condensate. Nu poți să ai o colecție personală, mai ales când nu ești un brand mare. Nu ne comparăm cu Dolce&Gabanna sau cu brand-urile care au 360 de modele, după care vin și cu colecții capsulă, după și cu colaborări”, îmi detaliază Clara Rotescu.

Rochie creată de Clara Rotescu, Sursa foto Arhiva companiei

Rochie creată de Clara Rotescu, Sursa foto Arhiva companiei

În ceea ce o privește, creatoarea a spus că pentru târguri are 70 de modele, iar pentru fiecare model are două sau trei ținute. Aceasta a spus că trebuie ținut cont și de cultura oamenilor pentru că nu pot purta orice.

„De exemplu, eu vând în Statele Unite și pentru comunitățile de evrei ultraortodocși. Ei nu poartă roșu. Nu poartă materiale care să se încrucișeze în forma crucii. De asemenea, nici evreii și nici arabii nu poartă printuri cu animale cu suflet. Atunci, trebuie să ne gândim și la printuri solare”, a continuat designerul.

Moda nu se referă doar talent, ci este un business complet. Clara Rotescu mi-a spus că la un moment dat, toate visele trebuie să devină și puțin practice pentru că moda se regăsește de 4 ori pe ani.

„Dacă rochiile tale nu se potrivesc pe stradă: ori ești genial și nu ai nimerit secolul potrivit, ori trebuie să te gândești foarte bine că ceva este greșit și trebuie să te adaptezi momentului”, a declarat creatoarea.

Moda este „de miliarde” de dolari

Moda este un business și este unul extrem de mare, ce crește în fiecare an și generează cifre uriașe. Printre primele locuri în lume se află Miuccia Prada cu un business de 6 miliarde de dolari. Acțiunile grupului Kering au scăzut cu 5% în 2023.

Prada Fashion Show, Sursa foto Arhiva companiei

Prada Fashion Show, Sursa foto Arhiva companiei

Pe primul loc în topul mărcilor de lux în ceea ce privește valoarea mărcii se află Louis Vuitton cu 124 de miliarde de dolari. Brandul este urmat de Hermes cu o valoarea ce depășește 76 de miliarde de dolari. Topul este completat de casa de modă Chanel cu 55 de miliarde de dolari. Imediat, după se află italienii de la Gucci, conform Statistica.

De asemenea, în ceea ce privește topul celor mai scumpe branduri de lux din fashion, prima poziție este ocupată de Louis Vuitton. Acestea este urmat de casa de modă Christian Dior, la doar trei ani de la înființare a atins un record de vânzări de 5%. Pe locul al treilea se află Chanel, casă de modă fondată în 1909. Pe următoarele două locuri în topul celor mai scumpe branduri se  află Gucci și Prada.

Prezentare de modă Hermes, Sursa foto Arhiva companiei

Prezentare de modă Hermes, Sursa foto Arhiva companiei

Cât de greu este să faci o colecție?

Moda trebuie gândită și adaptată fiecărei piețe căreia designerul se adresează, fiind o întreagă strategie. Iar costurile nu sunt deloc mici, primele vizate fiind cele ale materialelor, scrie infofinanciar.ro.

„Sunt oameni care gândesc colecțiile de la ce este în capul lor, după care își caută materialele. Eu am o gândire inversă: prima dată văd materialele și de acolo pornesc ideile”, a susținut Clara Rotescu.

Rochie creată de Clara Rotescu, Sursa foto Arhiva companiei

Rochie creată de Clara Rotescu, Sursa foto Arhiva companiei

Pentru a găsi materialele, designerul trebuie să călătorească, să fie mobil pentru că nu se poate opri doar la ceea ce oferă casa de piață din România. Trebuie să se reinventeze de fiecare dată.

„La fiecare colecție încerc să fiu o pasăre Phoenix. Chiar dacă rochiile mele au un fir roșu, fiecare colecție are alt gen de materiale, alte printuri, altă direcție, dar există și modelele continuative”, a transmis creatoarea de modă.

Rochie creată de Clara Rotescu, Sursa foto Arhiva companiei

Rochie creată de Clara Rotescu, Sursa foto Arhiva companiei

Ea a spus că își ia materialele din Grecia, printurile le realizează pe mătase în Turcia pentru că sunt foarte competitivi ca preț.

Despre designerul Clara Rotescu

Clara Rotescu este unul dintre cei mai de succes designeri din România, dar și din afară. Aceasta deține casa de modă MIAU, ce comercializează rochii în peste 17 state din întreaga lume. Deține și funcția de președinte al Federației Române de Design Vestimentar și Accesorii. Pe lângă aceste lucruri, este o prezență ce reprezintă o sursă de inspirație pentru foarte multe doamne.

Clara Rotescu, designer, Sursa foto Arhiva companiei

Clara Rotescu, designer, Sursa foto Arhiva companiei

Clara Rotescu a luat drumul în fashion, după o carieră impresionantă în presă și PR. Creațiile designerului reprezintă un mix de influențe culturale și piese atemporale. Este o lume a seducției, a unei mari vitalități și a unui simț spontan al distracției.