Miturile despre morți și stafii, distruse de știință! Adevărul despre cadavre

Miturile despre morți și stafii, distruse de știință! Adevărul despre cadavre

Oamenii de știință din Australia au făcut un pas important în deslușirea misterului despre modul în care se descompun cadavrele.

Aceștia au descoperit cu ajutorul unor înregistrări cu camerele de filmare secvențială montate într-un centru de cercetare, că atunci când un cadavru intră în procesul de descompunere, acesta se mișcă, a informat agenția DPA.

Camerele cu înregistrare secvenţială au realizat câte o fotografie la fiecare 30 de minute, pe parcursul a 17 luni. Cercetătorii au putut astfel observa modul în care membrele cadavrelor se mişcă în timp ce corpurile se usucă şi se descompun, după cum relatează postul naţional australian ABC, citat de Agerpres.

Cercetătoarea Alyson Wilson a declarat că această descoperire s-ar putea dovedi importantă în cadrul unor anchete în cazuri de crimă sau deces. „Am aflat că mâinile se mişcă semnificativ, astfel încât braţele care erau iniţial lângă corp au ajuns în laterale”, a declarat Wilson pentru ABC, adăugând că „o mână s-a depărtat şi apoi a revenit, aproape atingând din nou partea laterală a corpului”. Wilson a mai precizat că mişcările ar fi determinate de micşorarea şi contractarea ligamentelor în timp ce se usucă.

Studiul a fost efectuat la centrul de cercetare „Australian Facility for Taphonomic Experimental Research”, situat într-o locaţie secretă, în apropiere de Sydney, notează DPA. Centrul de cercetare a fost înfiinţat în urmă cu trei ani cu scopul de a cerceta procesul de descompunere a cadavrelor în diverse condiţii, pentru a se putea reconstitui anumite scenarii în cadrul investigaţiilor criminalistice.

Specialista în antropologie judiciară Xanthe Mallett de la Universitatea Newcastle din Australia a declarat că aceste concluzii se pot dovedi importante pentru criminaliştii care presupun că poziţia în care un cadavru este descoperit este aceeaşi cu cea a persoanei respective, la momentul decesului.

„Cred că oamenii vor fi surprinşi de mişcarea implicată pentru că şi eu am fost uimită când am văzut, în special de cât de mult se mişcă braţele. A fost uluitor”, a declarat ea pentru postul ABC, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News