MITING DIASPORA: Protest la 5 luni. „Vreau să vin acasă, dar Guvernul nu mă lasă”
- Emil Simionescu
- 10 august 2018, 19:40
Cel mai tânăr participant la mitingul de astăzi pare a fi o puştoaică din Suceava. În vârstă de doar 5 luni, copila, născută în Londra, a ieşit în piaţa centrală din Suceava împreună cu familia ei. Pe steagul în care e înveşmântată Victoria, aşa cum o cheamă pe fetiţă, e scris sloganul „Vreau să vin acasă, dar Guvernul nu mă lasă”.
Protestul „Alături de Diaspora în 10 august!” de vineri după-amiază a fost deschis la Suceava de o familie din Cornul Luncii, cu cinci copii, care de 12 ani locuieşte la Londra, potrivit monitorulsv.ro. Toţi copiii au steaguri tricolore, eşarfe tricolore şi sloganuri anti-PSD inscripţionate pe tricouri. Cel mai mic protestatar este mezina familie, Victoria, în vârstă de 5 luni, pe al cărei tricou scrie „Vreau să vin acasă, dar Guvernul nu mă lasă”. La ora 19.30, în faţa Prefecturii Suceava sunt aproximativ 50 de manifestanţi.