Misiunea americană a lui Zelenski: Putin consideră că liderul de la Kiev vrea continuarea războiului

Misiunea americană a lui Zelenski: Putin consideră că liderul de la Kiev vrea continuarea războiului Generalul Valeri Zalujni a fost înlocuit. Ce spune Casa Albă. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ovația de la Congres, promisiunea unor ajutoare militare și economice importante din partea Statelor Unite, în urma succesului misiunii americane, pe drumul de întoarcere de la Washington la Kiev președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a oprit la Varșovia, pentru a-l întâlni pe omologul său Andrei Duda. "Ne întoarcem de la Washington cu rezultate bune. Cu ceva care ne va ajuta cu adevărat", a spus Zelenski.

La rândul său, președintele rus Vladimir Putin a încercat să minimizeze ajutorul american și a dat asigurări că armata sa nu se teme de armamentele SUA. "În ceea ce privește rachetele Patriot, este un sistem destul de vechi - a spus Putin - și nu funcționează ca sistemul nostru S-300.

Cei care ni se opun nouă pleacă de la presupunerea că este o armă defensivă. Bine, o vom ține minte. Și se poate găsi întotdeauna un antidot. Prin urmare, cei care le folosesc, le folosesc degeaba. Astfel nu se face altceva decât să se continue conflictul", a spus Putin, citat de it.euronews.com.

Vizita lui Zelenski în SUA a enervat Moscova

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Maria Zakharova, este dură, cuvintele sale scot la iveală toată nervozitatea Moscovei, îl definește pe președintele Zelenski drept "nenorocitul Occidentului".

Ne puteți urmări și pe Google News

Între timp, luptele continuă în Donbass, cu atacuri la Kurakhove, Kramatorsk și Chasiv Yar, se numără și două victime civile.

Associated Press" adaugă un capitol groazei și informează despre 10.000 de morminte noi improvizate în orașul ucrainean Mariupol: în imaginile din satelit pot fi văzute mormane de pământ cu cruci plantate deasupra lor. (Rador)