Mișcări pe scena politică. PMP continuă discuțiile cu PNL pentru un proiect comun

Mișcări pe scena politică. PMP continuă discuțiile cu PNL pentru un proiect comunSursa: Arhiva EVZ

Consiliul Naţional al PMP a decis, sâmbătă, continuarea discuţiilor cu PNL privind un proiect politic comun şi a desemnat o echipă de negociere în acest sens.

Biroul Executiv (BEx) al PNL a hotărât, vineri, demararea discuţiilor cu PMP în vederea fuziunii prin absorbţie, potrivit unor surse liberale. De asemenea, liberalii au stabilit o echipă de negociere pentru aceste discuţii. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, că există "doar negocieri" cu PMP cu privire la o posibilă fuziune.

La rândul său, preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, afirma că "tema fuziunii" dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută în formaţiunea politică pe care o conduce, dar că, în cursul zilei de sâmbătă, va avea loc "o discuţie" despre cooperarea cu liberalii.

Cristian Diaconescu: O fuziune o propun şi o votează cei din Consiliul Naţional al PMP

"Am văzut ştirea că fuziunea este deja finalizată, că s-ar fi luat o decizie în acest sens. Exclus. Statutar, la orice partid politic o astfel de decizie se ia în structurile de conducere ale partidului respectiv. PMP nu a avut nicio astfel de întâlnire în care să decidă vreo formulă organizatorică. Va avea mâine o discuţie (sâmbătă- n.r), nu despre fuziune, ci despre cooperare. Am discutat cu toată lumea, inclusiv cu domnul Florin Cîţu.

Am discutat şi despre PNRR la ultima întâlnire şi subliniez că PNRR nu se poate renegocia. Să nu intre în această prostie de a invoca aşa ceva în zona europeană pentru că, automat, ne vor plasa politic lângă Polonia şi Ungaria. Nu există tema (fuziunii - n.r.). Nu spun că s-ar întâmpla sau nu s-ar întâmpla câtă vreme nu există acest subiect. O fuziune o propun şi o votează cei din Consiliul Naţional al PMP", spunea vineri Diaconescu, la Digi 24.

Traian Băsescu: ”Nu deţin niciun fel de funcţie în PMP”

Traian Băsescu, fost preşedinte al României şi eurodeputat PMP, a negat faptul că ar juca vreun rol în negocieri referitoare la o fuziune a PNL cu PMP şi a transmis că acum este doar un simplu membru.

„Cu privire la posibila mea implicare in negocieri dintre PMP si PNL, fac urmatoarele precizari:

1. Din data de 6 decembrie 2020, nu am mai avut nici un fel de implicare în activitatea PMP;

2. Nu deţin niciun fel de funcţie în PMP;

3. Nu am participat şi nici nu voi participa la nici un fel de discuţii interne cu privire la o eventuala fuziune a PMP cu PNL;

4. Singura activitate politică pe care o desfăşor este legată de activitate grupului PPE din Parlamentul European”, a transmis Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.