Mișcare de ultimă oră a Custodelui Coroanei. Ce urmărește de fapt Margareta a României, prima succesoare a Regelui Mihai 

Mișcare de ultimă oră a Custodelui Coroanei. Ce urmărește de fapt Margareta a României, prima succesoare a Regelui Mihai  Sursa: FOTO POOL

În 2017 Margareta a României, prima succesoare a Regelui Mihai a ales să nu accepte titlul de regină, care i se cuvenea odată ce tatăl ei a decedat.

Așa că ea a primit statutul de Custode al Coroanei, acordat chiar de Mihai I, pe care aceasta îl va purta atât timp cât coroana va rămâne în exil iar România va fi republică.

Margareta a României și-a pus moștenirea la adăpost

Cu toate acestea, Margareta a României a făcut un pas în a-și pune la adăpost moștenirea și a înregistrat la OSIM brandul “Regina Margareta”, astfel că toți cei tentați să-i folosească numele și eventuala titulatură într-un sens sau altul să nu o poată face. Marca respectivă aparține Majestății Sale Margareta a României, Custodele Coroanei și nu Casei Regale a României, așa cum se întâmplă cu alte branduri de acest tip.

Conform clasificării Nisa, Margareta își poate folosi marca asupra următoarelor tipuri de produse: metale prețioase, bijuterii, ceasuri, birotică, produse din piele, mobilier, țesături, bere, ape minerale, asigurări, servicii medicale, etc. Acesta nu este singurul brand deținut de Prințesă, ea mai deține un brand, în nume propriu: ”Castelul Pelișor”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, brandul ”Regina Elisabeta” în România aparține Casei Majestății Sale Regele Mihai I, având-o titulară tot pe Margareta a României. Aceeași entitate mai deține brandurile: ”Regele Ferdinand”, ”Regina Maria”, ”Regina Elena, ”Regele Carol”, ”Nihil Sine Deo”, ”Casa Regală a României”, ”Familia Regală a României” și ”Castelul Peleș”.

Averea Casei Regale a României

Interesant este că, până în acest moment, Casa Regală a României nu a înregistrat la OSIM marca ”Regele Mihai”. Aceasta aparține, într-o formulă de marcă combinată, Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. Casa Regală a României spre deosebire de alte alte case regale din Europa nu este implicate în afaceri. Cu toate acestea Casa Regală a României primește anual o sumă importantă de bani ca urmare a lipsei de folosință a pădurilor pe care le deține în proprietate. Astfel, statul român achită contravaloarea produsului lemnos care nu este exploatat de proprietar. Casa Regală a României deține o avere estimată în 2015 la 58-60 de milioane de euro, conform Top 300 Capital, în scădere față de anii anteriori.