Mesajul Familiei Regale a României după moartea Reginei Elisabeta. „Au aflat cu mare durere vestea”

Mesajul Familiei Regale a României după moartea Reginei Elisabeta. „Au aflat cu mare durere vestea”Sursa foto: arhiva EVZ

După moartea Reginei Elisabeta, Familia Regală a României a anunțat că suverana va rămâne un lider curajos și un model pentru toată lumea. Ea a fost un „punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și instituțional”.

Familia Regală a României a anunțat că a aflat tragica veste și că urmează să revină cu noi detalii. Principesa Margareta a precizat că Reginei Elisabeta a fost un model pentru ea și că a fost un lider curajos.

„Biroul de Presă al Majestății Sale Custodele Coroanei este împuternicit să facă următorul comunicat: Majestatea Sa Margareta a României și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu imensă durere vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Suverana britanică a încetat din viață în această seară la Castelul Balmoral, în Scoția. Regina Elisabeta a II-a și Regele Mihai I, ambii descendenți ai Reginei Victoria, au fost legați întreaga viață prin afecțiune, admirație și prietenie.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a avut în Regina Elisabeta a II-a, de-a lungul întregii vieți, un inegalabil sprijin, model de cârmuire regală și curaj, un far luminos. Regina Elisabeta a fost mereu prezentă în viața Familiei Regale române și a păstrat o neîntreruptă legătură de familie. După dispariția Regelui Mihai și a Ducelui de Edinburgh, pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și instituțional.

Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și profunde surse de inspirație. Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a trimis o scrisoare noului suveran britanic.”, a anunțat Familia Regală a României.

Regina Elisabeta a murit

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de către Palatul Buckingham. „Regina a murit în pace, la castelul Balmoral”, a anunțat Palatul Buckingham.

Starea de sănătate a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a deteriorat şi medicii au recomandat joi ca aceasta să rămână sub supraveghere medicală. Membrii familiei regale s-au deplasat la Castelul Balmoral, reşedinţa din Scoţia unde se afla suverana. Deşi starea reginei nu a fost detaliată, faptul că apropiaţii ei au călătorit la Balmoral a indicat faptul că situaţia este gravă. În această seară, Palatul Buckingham a anunțat că Regina a murit. Specialiștii au încercat să o salveze, dar a fost prea târziu.

Elizabeth s-a născut pe strada Bruton nr. 17, Londra, la 21 aprilie 1926, şi a fost botezată la 29 mai în acelaşi an, în capela privată de la Palatul Buckingham. Ea a devenit moştenitoare aparent atunci când unchiul ei, Eduard al VIII-lea, a abdicat la 11 decembrie 1936, iar tatăl ei a devenit regele George al VI-lea. Ea avea 10 ani.